Stănculescu şi Chiţac aşteaptă graţierea sau amnistia

Avocatul lui Mihai Chiţac, Dan Ioan, a declarat azi, în urma vizitei efectuate la Penitenciarul Jilava unde sunt încarceraţi cei doi generali în rezervă, că aceştia "se consolează cu gândul şi cu speranţa că poate într-un final li se va graţia sau amnistia pedeapsa".

Potrivit avocatului, Mihai Chiţac va depune mâine, la Tribunalul Militar Bucureşti, o cerere de suspendare a executării pedepsei, în care va solicita şi "o expertiză medicală amănunţită a stării de sănătate, pe baza căreia judecătorul va trebui să decidă dacă se impune suspendare executării sentinţei de 15 ani de detenţie".

O cerere asemănătoare înaintată de către generalul în rezervă Victor Athanasie Stănculescu urmează să fie judecată de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti pe data de 21 octombrie.

Generalii Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost condamnaţi la 15 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tentativă la omor deosebit de grav în cazul Revoluţiei de la Timişoara din 1989.

Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a anuţat, tot astăzi, că cei doi generali suferă de boli cronice şi doar o comisie specială a Institutului de Medicină Legală ar putea hotărî dacă cei doi pot face sau nu închisoare.

Sursa:Mediafax