Stancu şi Szekely vin în Ghencea

ACHIZIŢII. Steaua se pregăteşte să perfecteze primele transferuri pentru sezonul viitor.

Patronul Gigi Becali a anunţat ieri că atacantul Bogdan Stancu va semna un contract pe cinci ani cu gruparea din Ghencea, iar Mihai Stoica, managerul general de la Unirea Urziceni, a confirmat tranzacţia: „Patronii s-au înţeles, discuţiile s-au finalizat“. Tot ieri, Marius Stan a anunţat că „Steaua ne-a oferit 1,5 milioane de euro pentru Janos Szekely. Mai rămâne să negocieze cu jucătorul şi dacă se înţeleg sunt şanse mari să ajungă la Steaua“. Următoarea ţintă a grupării din Ghencea este Artiom Karamian, de la Poli Timişoara, care are clauză de reziliere de 1,5 milioane de euro.