Stagiul de cotizare de 40 de ani aduce pensii mai mari. Măsura intră în vigoare la 1 mai

Stagiul de cotizare de 40 de ani aduce pensii mai mari. Măsura intră în vigoare la 1 maiSursa foto: Inquam Photos

Republica Moldova. Persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor beneficia de o pensie minimă majorată, în valoare de 3 300 de lei (circa 165 de euro). Prevederea va fi aplicată începând cu 1 mai 2025. O hotărâre în acest sens a fost aprobată miercuri de Guvernul de la Chișinău.

Pensii mici din cauza veniturilor reduse

Măsura urmărește susținerea persoanelor care au desfășurat o activitate de muncă îndelungată în domenii precum educația, agricultura, asistența socială și alte sectoare ale economiei, dar care beneficiază de pensii mici din cauza veniturilor reduse avute de-a lungul carierei.

„Atunci când Guvernul identifică resurse, acestea sunt puse la dispoziția cetățenilor noștri. În ultimii trei ani, creșterea alocațiilor în fondul de pensii a depășit 13,9 miliarde de lei. La 1 aprilie curent, pensiile au fost indexate cu 10%. Astfel, pensia minimă a crescut de la 1 888 de lei până la 3 055 de lei, iar pensia medie s-a dublat, ajungând la 4 407 lei”, a declarat premierul Dorin Recean.

Prim-ministrul Dorin Recean

Prim-ministrul Dorin Recean. Sursa foto: facebook/Dorin Recean

„De asemenea, în sezonul rece, cei mai vulnerabili pensionari au primit, lunar, între 800 și 1 400 de lei. Toate aceste măsuri arată angajamentul Guvernului de a sprijini oamenii, cu ajutorul partenerilor noștri”, a spus Dorin Recean.

Pensiile vor fi majorate automat, fără cereri

La rândul său, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a subliniat că noua reglementare contribuie la consolidarea echității sociale și la asigurarea unui trai decent pentru persoanele în vârstă.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Sursa foto: MMPS

„Proiectul vizează pensionarii care, deși au muncit o viață întreagă, primesc pensii reduse din cauza salariilor mici din perioada activității. Statul are obligația de a asigura un trai decent pentru pensionarii care au muncit cu demnitate. Este un pas concret spre mai multă echitate socială și o dovadă că ne pasă de oamenii care au activat pentru viitorul acestei țări”, a afirmat Alexei Buzu.

Casa Națională de Asigurări Sociale va ajusta automat pensiile beneficiarilor eligibili, fără necesitatea depunerii unei cereri din partea acestora.

În Republica Moldova sunt peste 30 mii de persoane cu stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani, ale căror pensii sunt mai mici de 3 300 de lei.