Stadionul Olympic Aquatic din Londra, la Discovery

Stadionul Olympic Aquatic din Londra, la Discovery

Cele mai ambiţioase construcţii vor fi prezentate de arhitectul Danny Forster în cel de-al şaptelea sezon al "Tehnologiei extreme", la Discovery Chanel.

Seria "Tehnologie extremă" revine de la jumătatea lunii iunie cu al şaptelea sezon. Din 14 iunie, în fiecare marţi de la ora 22.00 (avanpremiera 12 iunie de la ora 12.00), Discovery Channel aduce noi episoade despre planuri arhitecturale ambiţioase: "Reconstruirea Metroului din New York", "Stadionul Olympic Aquatic din Londra" sau "Cel mai lung pod din Serbia".

Şi acest sezon va fi prezentat de Danny Forster, care este în căutarea unor realizări incredibile.

De la subteran la acvatic

"Tehnologie extremă" îşi face debutul cu amplul proiect de lucrări publice din New York, în valoare de 15 miliarde de dolari. Sistemul de metrou şi căi ferate urbane din metropolă se va transforma în cel mai performant sistem de transport public din lume în "Reconstruirea Metroului din New York City".

În cea de-a doua săptămână, Discovery Channel a programat "Stadionul Olympic Aquatic" din Londra. În toiul pregătirilor pentru Jocurile Olimpice de Vară din 2012, Londra se pregăteşte pentru o transformare de mare clasă, acolo construindu-se cel mai mare parc urban din ultimii 100 de ani.

"Cel mai lung pod din Serbia" este provocarea celui deal treilea episod. Podul de pe râul Sava din Belgrad îmbunătăţeşte un coridor de legătură pentru transportul de mărfuri între Europa Centrală şi Europa de Est. Unicul pilon al podului, cu o înălţime de 195 metri, va susţine corpul principal lung de 365 metri şi o greutate de peste 8.600 tone. <iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/0wRqnejg778" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News