Euro 2024. Cu toții avem un drum de parcurs, o misiune de dus la capăt. Drumul pe care trebuie să-l urmăm în viață nu este întotdeauna clar de la început, dar pentru unii pasiunea își face loc printre greutățile și încercările vieții. Cele mai impresionante povești sunt ale oamenilor care luptă și muncesc pentru a-și atinge idealurile.
Lamine Yamal era un puști din Mataro, un oraș spaniol cu o mână de oameni și o comunitate unită. Acesta a avut întotdeauna în suflet fotbalul. Iar acum, puștiul care trăia în sărăcie, alături de familia sa modestă, dă golurile câștigătoare pe stadioanele unde se joacă una dintre cele mai mari competiții sportive. Deși nu ai zice asta la prima vedere, acest tânăr de 16 ani este acum pionul care ar putea aduce victoria Spaniei la Euro 2024.
Suporterii spaniolii vor susține echipa națională în disputa cu Anglia. Partida de la Berlin va fi urmărită cu sufletul la gură, după ce Lamine Yamal a îmbrăcat pelerina de erou pentru Spania și a adus victoria în semifinală. În 2024, jucătorul vine cu forțe proaspete și atinge noi recorduri la nivelul Euro în meciurile jucate până acum. Puștiul minune are toate șansele să își conducă echipa spre titlul de regină a Europei.
Lamine Yamal, starul care poate aduce victoria Spaniei
Rocafonda este locul unde Lamine Yamal a crescut, dacă se poate spune asta despre un tânăr de 16 ani.Dezvoltarea fotbalistică a jucătorului în echipa Barcelonei a progresat într-un ritm uimitor de la debutul său în „La Liga”, împotriva lui Real Betis, joc în care a performat la vârsta de 15 ani.
Acum, să vorbim de recorduri. El a devenit cel mai tânăr jucător al clubului de la înființarea „La Liga”, în urmă cu peste 90 de ani. Iar pe 8 octombrie, a devenit cel mai tânăr marcator al competiției, după ce a deschis scorul în remiza cu Granada (2-2).
Real Madrid îl consideră unul dintre cei mai periculoși potențiali adversari din El Clasico, stadionul echipei Barcelona. Toți cei care l-au urmărit jucând se așteaptă la realizări magnifice și conform previziunilor, nu va dezamăgi. Talentul său a fost, în mod inevitabil, comparat cu cel al lui Lionel Messi, în discuțiile continue din lumea sportului.
La Rocafonda, comunitatea a știut întotdeauna că Yamal este special și jucătorul a povestit că va rămâne mereu legat de acest loc. Este „nucleul său familial și emoțional", după cum spune un locuitor.
Prima interacțiuni cu fotbalul
Rocafonda este un cartier care face parte din Mataro, un oraș cu aproximativ 120.000 de locuitori, situat la 40 de minute de Barcelona. Se află într-o poziție geografică privilegiată, dar este un cartier modest în mijlocul unei regiuni cu orașe bogate. Dacă privești în jos de pe dealurile sale, într-o după-amiază de duminică, vezi Marea Mediterană cum strălucește într-un turcoaz deosebit de uimitor în soare. Este octombrie, dar oamenii se plimbă pe străzi în mâneci scurte, temperatura fiind specifică lunii august.
Zona din jurul terenului de sport municipal local se umple de copii și părinți, pregătiți să vadă pe teren echipa(sub 17 ani) a clubului Rocafonda. Unii spectatori se apropie și își sprijină coatele pe barele de pe marginea terenului, o imagine foarte tipică a fotbalului regional spaniol pe terenurile care nu au tribune.
Yamal nu a apucat să joace pe acest stadion. Dar și-a dezvoltat pasiunea pe terenul de fotbal din beton de alături, unde obișnuiesc să joace copiii care nu își permit să plătească taxa de înscriere la cluburile locale. Acesta este unul dintre punctele de atracție ale cartierului, unde este scris mare cu grafitii: „Rocafonda".
Un simbol al identității
Există și alte graffiti-uri. Nu apar opere de artă, ci un simplu număr. 304 este pe pereți, pe coșuri de gunoi, peste tot. Se referă la codul poștal local: 08304. Când Yamal a sărbătorit primul său gol la „Barca”, a făcut un gest simbolic. Acesta simboliza celebrul număr, un simbol al identității, al apartenenței.
Pe partea opusă a străzii, există mai multe semne ale legăturii dintre Yamal și acest loc. La o mică brutărie condusă de unul dintre cei 23 de veri și unchi ai săi, Abdul, la intrare, se află o pictură murală cu Yamal în tricoul său de la Barcelona, completată de steagurile Marocului (țara de origine a tatălui său), Guineei Ecuatoriale (țara de origine a mamei sale) și al Spaniei, unde s-a născut.Abdul locuiește în Rocafonda de 30 de ani.
Înconjurați de produse de patiserie proaspete, pungi de chipsuri și băuturi răcoritoare, Abdul și fiul său așteaptă clienți. De când Yamal și-a făcut debutul cu prima echipă a Barcelonei, brutăria a devenit și mai aglomerată decât îi permite poziția strategică. În curând, zeci de copii, înfometați după ce au jucat fotbal, se vor grăbi aici pentru a-și cumpăra gustarea preferată.
Prezența bunicii în viața sportivului
La o plimbare prin Rocafonda, poți da de Fatima, bunica lui Yamal. Este foarte mică și foarte amabilă, mereu recunoscătoare față de oricine se arată interesat de nepotul ei. Ea a fost prima care și-a mutat familia din Maroc în Spania acum 35 de ani. Ea a venit prima, singură, și apoi și-a adus copiii.
Fatima a fost prezentă în copilăria nepotului ei, la fel ca Abdul și copii lui. Au crescut împreună. Dar când Yamal avea trei ani, părinții lui s-au despărțit. Astfel, acesta a plecat să locuiască pentru o vreme cumama sa, Sheila, în orașelul La Torret, situat într-unul dintre cartierele Roca del Valles, foarte aproape de Granollers, un oraș aflat la nord de Mataro.
Mama sa își găsise un nou loc de muncă la un lanț de fast-food și acolo l-a întâlnit pe Inocente Diez. Unul dintre oamenii-cheie în turnura pe care avea să o ia viitorul lui Yamal.
Diez este cunoscut sub numele de „Kubala" (după Laszlo Kubala, legenda Barcelonei) din perioada în care a fost fotbalist local. Acesta a încurajat-o pe mama lui Yamine, Sheila, să își înscrie fiul la clubul La Torreta, unde era coordonator.
Începutul profesional pentru Yamal
„Puteai spune că era special", spune Diez. „La acea vârstă, nu știi niciodată ce se va întâmpla, este o industrie atât de mare. Dar el părea atins de o baghetă magică” a explicat acesta.
„Când s-a întors să locuiască în Mataro, în multe zile tatăl său nu-l putea însoți la antrenament, așa că mă suna și mă ruga să vin să-l iau cu mașina. Pe drum, vorbeam mereu și îi spuneam că, într-o bună zi, Barca va veni și va semna cu el. El îmi spunea nu, nu, nu. Era un băiat foarte timid, foarte rezervat. Era foarte dulce și fermecător. Mă asculta când îi dădeam sfaturi și încă mai vine să mă vadă uneori. Este foarte modest și este încă foarte apropiat de vechii săi prieteni. Nu-i place să se dea mare" a povestit figura paternă din viața jucătorului.
Echipa locală de fotbal, La Torreta, i-a ajutat pe Yamal și familia sa, atunci când au avut probleme financiare, așa cum au făcut și cu alți copii. Astfel încât să poată continua să joace.Era un lucru obișnuit să vezi la meciuri „scouteri” sau căutători de talente de la cluburi din ligile inferioare regionale, care încearcă să investească în jucători tineri.
Barcelona, o șansă la o nouă viață
Cazul lui Yamal a fost rar. El a reușit să ajungă direct la Barca, după cum spune povestea. Într-o zi, un tip l-a văzut din tribune. A sunat la conducerea echipei Barcelona și a spus că pur și simplu trebuie să îi ofere lui Yamal o șansă . Iar în 2014, când avea șapte ani, a început să se antreneze cu ei.
Deși a mers la școală în Granollers și a jucat în La Torreta, pentru Yamal, Rocafonda a rămas acasă. Acolo își construise o viață alături de prietenii și verii săi. Chiar și atunci când s-a mutat mai târziu la Academia de Tineret a Barcelonei, la vest de oraș, acea legătură cu orașul natal nu a putut fi ruptă.
Odată ajuns la Barca, clubul asigura un serviciu de taxi pentru el și ceilalți copii, astfel încât aceștia să poată merge la antrenamente în timpul săptămânii. În weekend, când era cu mama sa, aceasta îl ducea cu mașina la meciurile Barca. Tatăl săunu avea mașină și posibilități financiare de a-l susține. Astfel, în perioadele în care Yamal stătea la el unul dintre antrenorii săi de tineret, Jordi Font, îl ducea la antrenament la primele ore ale dimineții.
Rocafonda are o oarecare reputație de loc cu probleme în întreaga regiune, din cauza rapoartelor de violență între bande rivalesau a numărului mare de clădiri vacante ocupate de chiriași în ultimii ani. Locuitorii spun că da, pot exista bătăi, dar, în general, este un cartier sigur, cu multă viață de familie.
Puterea de a-și depăși condiția
„Calitatea umană este foarte bună, dar situațiile economice și familiale sunt uneori foarte dificile", spune Majo. Ea a lucrat în Rocafonda timp de 41 de ani și a văzut cum mulți din cartier cu situații familiale nefavorabile au ajuns să studieze la universitate.
Ea crede că, de când Yamal a debutat la Barca, a servit drept exemplu pentru mulți copii care au văzut cum, prin muncă și efort, a reușit să își construiască un viitor de succes. Ultimele câteva luni au fost un vârtej în viața lui Yamal. A trecut de la statutul de adolescent necunoscut la cel de star internațional comparat cu Messi.
A stabilit record după record: cel mai tânăr jucător al Barca, cel mai tânăr din „La Liga” și ... cea mai tânără persoană care a jucat și a marcat pentru echipa națională a Spaniei. Astfel, Yamal a reușit să-l depășeacă inclusiv pe legendarul Pele, care a deținut recent recordul pentru cel mai tânăr jucător prezent în semifinalele unui turneu internațional.
Finala de duminică va aduce în prim plan o nouă confruntare. Spania și Anglia vor lupta pentru trofeul Euro 2024. Ne așteptăm să urmărim un meci plin de surprize, goluri neașteptate și reveniri uimitoare, pentru că fotbalul este un spectacol de strategie, forță fizică și pregătire, care duce milioane de oameni de la extaz la fericire în câteva secunde.