SRI Suceava s-a făcut de râs

O demonstraţie antitero a SRI Suceava, care a avut loc pe Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare”, a provocat râsete printre invitaţi, între care s-au aflat mai marii judeţului.

Motivul: specialiştii pirotehnişti au dat-o în bară chiar la final, în încercarea de a arunca în aer două caroserii auto. În prima fază, demonstraţia a fost cât se poate de interesantă, pentru că au fost prezentate echipamentele sofisticate de sute de mii de euro, inclusiv un robot ultraperformant din dotarea autospecialei pirotehnice.

„3, 2, 1...”, linişte şi de la capăt

În a doua parte a exerciţiului pirotehnic, însă, situaţia a scăpat de sub control. După ce, toţi invitaţii au fost chemaţi în incinta clădirii aeroportului li s-a explicat că vor urmări, de la balcon, ce s-ar întâmpla dacă ar exploda colete puse în maşini de terorişti. La aproximativ 500 de metri distanţă, o caroserie de Dacia şi una de Lada erau pregătite pentru a fi aruncate în aer. S-au pornit camerele de luat vederi, unii invitaţi şi-au scos telefoanele mobile pentru a filma momentul exploziei.   Toată lumea tăcea. Un oficial SRI a început să numere: „... 3, 2, 1...”. Şi nimic. Nicio explozie. Unul dintre membrii echipei pirotehnice a luat-o la fugă spre cele două caroserii auto. O Dacie Logan, tot a SRI, a intrat şi ea pe pista aeroportului, îndreaptându-se, în trombă, în aceeaşi direcţie. După câteva minute, s-au întors la bază. Invitaţii s-au pregătit din nou să vadă explozia. Şi iar, tăcere. Alte câteva zeci de secunde de aşteptare, aceeaşi Dacie Logan a fugit către cele două caroserii. Scenariul s-a mai repetat de încă două ori. Experţii, luaţi prin surprindere

Într-un final, cei de la SRI Suceava i-au chemat pe invitaţi, până la remedierea deficienţelor apărute, la un mic protocol organizat în tr-una din încăperile aeroportului. În timp ce toată lumea se îndrep ta într-acolo, s-a auzit un zgomot puternic, care i-a făcut pe toţi să tresară. Zona în care se aflau cele două caroserii auto era acoperită de fum. Avusese loc explozia.

O maşină de pompieri a pornit, cu scârţâit de roţi, spre incendiu. Invitaţii s-au amuzat copios în drum spre camera de protocol. „Exact pe asta se bazează şi teroriştii, să ne ia prin surprindere”, a comentat unul dintre ei.