Sprinterul fără picioare a luat argintul la Mondiale

Sud-africanul Oscar Pistorius, căruia i-au fost amputate picioarele când nu împlinise nici măcar un an, s-a clasat pe locul secund cu ştafeta de 4x400 de metri a ţării sale la CM de la Daegu.

Oscar Pistorius are 24 de ani, nu are picioare, dar a devenit, ieri, vicecampion mondial la atletism. Sud-africanul a câştigat medalia de argint în proba de 4x400 de metri la Daegu, în Coreea de Sud, cu toate că nu a alergat în finala câştigată de ştafeta din Statele Unite.

A fost suspendat pentru că se credea că e avantajat de lamele de oţel

Pistorius, care şi-a pierdut picioarele la vârsta de 11 luni deoarece s-a născut fără peronee, aleargă cu ajutorul unor proteze speciale. El a ratat finala în proba de 400 de metri, unde a ajuns până în semifinale, însă s-a revanşat la ştafetă, unde a stabilit, alături de colegii săi, un nou record naţional.

Pistorius este ca şi calificat la Jocurile Olimpice de anul viitor, competiţie care se va disputa la Londra. Visul sud-africanului de a participa la Olimpiada de la Beijing, în 2008, i-a fost spulberat după ce Federaţia Internaţională de Atletism a decis că atleţii care folosesc "dispozitive de alergare cu arcuri sau orice fel de elemente care le oferă un avantaj pe pistă" să nu fie acceptaţi la competiţii.

Cu toate că hotărârea a fost declarată nulă în primăvara lui 2008, când s-a descoperit că lamele de oţel pe care sprinterul le foloseşte nu îl avantajează în niciun fel, atletul a ratat calificarea la Jocurile Olimpice. E poreclit "Blade Runner" şi are proteze de 25.000 de dolari

Pistorius, care a primit porecla de "Blade Runner" pentru lamele care îi ţin loc de picioare, este multiplu campion în competiţiile paralimpice. La Beijing 2008, el a câştigat titlul suprem la 100, 200 şi 400 de metri.

Sud-africanul a fost inclus, în urmă cu trei ani, de revista "TIME" în lista celor mai influente 100 de persoane din lume. El a contribuit şi la lansarea unui album cu melodii şi este un fan declarat al formaţiei de fotbal Lazio Roma.

Protezele lui Pistorius costă 25.000 de dolari. Cel mai bun timp obţinut de el la 400 de metri este de 45,07 secunde, cu nici două secunde mai slab decât recordul mondial deţinut de Michael Johnson. <iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/WXv1oaO38_g" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/XSLDd5JW0fM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> 26 de recorduri mondiale a stabilit sprinterul sud-african Oscar Pistorius în probele destinate persoanelor cu dizabilităţi

PERFORMANŢĂ

Bianca Perie a ajuns în finală la ciocan

Bianca Perie s-a calificat în finala probei de aruncarea ciocanului la Campionatele Mondiale de atletism de la Daegu. Multiplă campioană mondială la juniori şi tineret, românca a ocupat locul şase în Grupa A a calificărilor, cu o aruncare de 69,66 metri, şi poziţia a 11-a la general.

În finală s-au calificat primele 12 sportive. Finala se va disputa mâine. Succesul tinerei sportive nu a fost dublat de o evoluţie pe măsură a mult mai experimentatului sportiv Marian Oprea. "Struţul" a ratat accesul printre cei mai buni 12 triplusaltişti din lume. El s-a clasat abia pe poziţia a 15-a în calificări, cu o săritură de de 16,61 de metri. Lider în calificările la triplusalt a fost cubanezul Alexis Copello, cu o performanţă de 17,31 m.