Sprijin pentru sinistrații din Durlești: vouchere și cazare temporară după incendiul devastator
- Doina Ivanov
- 18 mai 2025, 14:40
Sursa foto/ captură videoRepublica Moldova. Sinistrații din orășelul Durlești, municipiul Chișinău, care au rămas fără locuință în urma incendiului devastator de vineri, 16 mai, vor primit vouchere și cazare temporară. Despre asta au anunțat autoritățile responsabile care au mers în inspecție la fața locului, pentru a discuta cu oamenii care au rămas pe drumuri.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a anunțat sinistrații vor primi suportul și asistența de care au nevoie. Autoritățile au decis să le ofere acestora vouchere pentru necesitățile stringente. Astfel încât, oamenii să-și poată cumpăra produse alimentare și alte lucruri de care au nevoie.
Sinistrați. Sursa foto/ Facebook.com/ Alexei Buzu
Ministrul nu a precizat însă de ce sumă de bani va beneficia fiecare victimă. De asemenea, pentru oamenii care nu au un alt loc de trai, responsabilii au pus la dispoziția acestora mai multe locuri de cazare în centre de plasament din Chișinău
”Cei care nu au reușit astăzi să discute cu colegii mei, se vor putea apropia începând cu ziua de mâine la Primăria Durlești, unde va fi dislocată o echipă a Ministerului pentru a oferi suport”, a precizat Alexei Buzu.
Controale inopinate după incendiul din Durlești
La o zi după producerea incendiului de la mansarda unui bloc de locuințe cu 10 etaje din Durlești, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău a dispus un control inopinat. Verificările urmează să fie efectuate de către specialiștii din cadrul Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică.
”La această etapă nu putem oferi detalii suplimentare, fiind obligați să păstrăm confidențialitatea. E necesar pentru a nu afecta desfășurarea corectă a controlului, conform legii privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător”, menționează Ministerul Infrastructurii.
Un incendiu devastator a distrus o mansardă. Zeci de oameni, rămași pe drumuri
Amintim că vineri, 16 mai, un incendiu violent a avut loc în orășelul Durlești, din municipiul Chișinău. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, o suprafață de 1 500 de metri pătrați a fost mistuită de flăcări. Deocamdată, autoritățile nu au evaluat numărul exact al apartamentelor care au fost distruse, dar nici valoarea pagubelor. Până în prezent, nu a fost stabilită nici cauza exactă a izbucnirii incendiului.