Sprijin neașteptat pentru Putin. Premierul Ungariei se teme pentru viețile soldaților ucraineni care vor participa la anunțata contraofensivă

Sprijin neașteptat pentru Putin. Premierul Ungariei se teme pentru viețile soldaților ucraineni care vor participa la anunțata contraofensivă Viktor Orban este un apropiat al lui Vladimir Putin. Sursa foto: Kremlin

Viktor Orban, premierul Ungariei, a fost un aliat valoros pentru președintele rus, Vladimir Putin, atunci când Rusia a fost supusă unor sancțiuni fără precedent. Acum, Orban crede că pacea și negocierile de pace trebuie să primeze războiului.

De fapt, dacă ne uităm la declarațiile lui Viktor Orban, putem citi fără prea mare greutate, ideile lui Vladimir Putin.

Acum, Rusia se teme cel mai mult de anunțata contraofensivă ucraineană, drept pentru care transmite mesaje pe toate palierele diplomatice, inclusiv prin vectorii de imagine folosiți, unul dintre ei fiind Viktor Orban, că vrea pace.

Recent, premierul maghiar susținea la postul național de radio că ucrainenii vor suferi pierderi grele, și că totul trebuie să se termine rapid, la masa negocierilor, unde vor putea exista mai multe rezultate decât cele care se pot obține pe calea războiului.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Chiar și o persoană ca mine, fără cunoștințe academice militare, știe că într-un atac vei avea de trei ori mai multe pierderi decât cel care se apără. Și pentru o țară a cărei populație este o fracțiune din cea a părții opuse, lansarea unor atacuri militare mari în astfel de circumstanțe este o baie de sânge. Trebuie să facem totul, chiar înainte de a lansa contraatacul, pentru a convinge părțile că sunt necesare o încetare a focului și negocieri de pace”, a declarat Viktor Orban.

Ungaria nu va fi în război cu Rusia

Premierul Ungariei a spus că cele două țări, beligerante, Ucraina și Rusia trebuie să se așeze la masa negocierilor de pace.

Același lucru îl spunea acum două zile, ambasadorul Rusiei în Marea Britanie. Potrivit diplomatului Rusia vrea să discute propunerile pentru un acord de pace, în anumiți termeni și condiții.

”Nici în cel mai bun scenariu nu se poate obține un rezultat mai bun pe linia frontului, pe câmpul de luptă, decât rezultatul care s-ar fi putut obține prin negocieri”, a spus Orban, care a păstrat o legătură strânsă cu Vladimir Putin și cu regimul acestuia, pe tot parcusul acestui conflict.

De asemenea, Viktor Orban a precizat că atâta timp cât va fi premier, Ungaria nu va fi în război cu Rusia, informează stiripesurse.