Spre dezamăgirea Rusiei, China s-a abţinut de la vot în Consiliul de Securitate privind o rezoluţie asupra Crimeii

Spre dezamăgirea Rusiei, China s-a abţinut de la vot în Consiliul de Securitate privind o rezoluţie asupra Crimeii

China s-a abţinut la votul din Consiliul de Securitate al ONU privind o rezoluţie care să condamne referendumul din Crimeea, deoarece ea “este împotriva oricărei confruntări" şi vrea să evite “escaladarea tensiunilor", a indicat astăzi guvernul de la Beijing.

Referendumul în desfăşurare din Crimeea, pentru alipirea la Rusia a peninsulei controlate de trupele ruse, era denunţat în proiectul de rezoluţie ca neavând “nicio validitate", adaugă sursa citată.

Proiectul de rezoluţie, care a primit 13 voturi pentru, a fost respins din cauza vetoului Rusiei, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, în timp ce China - care se aliniază deseori la poziţia Moscovei în dosare internaționale cu greutate - a ales să se abţină.

“China nu este de acord cu (ceea ce ar fi) un gest de confruntare", a explicat Qin Gang, purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, într-o declaraţie citată de agenţia oficială Xinhua.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Adoptarea acestui proiect de rezoluţie nu ar fi dus decât la confruntări suplimentare şi la înrăutăţirea situaţiei, ceea ce nu este în interesul ucrainenilor şi al comunităţii internaţionale", a adăugat el.

“China face apel la toate părţile să-şi păstreze calmul şi să dea dovadă de reţinere pentru a evita escaladarea tensiunilor", a mai afirmat Qin, adăugând că Beijingul “are o poziţie obiectivă şi corectă pe subiectul privind Ucraina".

Confruntat cu criza ucraineană, Beijingul şi-a înmulţit mesajele contradictorii, fiind prins la mijloc între sprijinul său obişnuit faţă de Moscova şi opoziţia sa de principiu faţă de orice intervenţie militară într-o ţară terţă.