Toți angajații din sistemul sanitar care au încasat mai puțini bani în lunile martie și aprilie față de suma încasată în luna februarie vor primi de la Guvern sume compensatorii care vor acoperi integral diferența de venituri pentru lunile martie și aprilie, potrivit unui Acord semnat marți între Guvern și sindicate.
Cele 7 puncte ale Acordului se vor aplica asupra drepturilor salariale care se vor acorda începând cu luna mai 2018:
1) Acordarea unei sume compensatorii pentru toții angajații din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete față de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferența.
2) Păstrarea actualelor limite prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim.
3) Crearea posibilității depășirii procentului de 30% prevăzut în art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor și stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate.
4) Excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017.
Legea cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice prevede la art.25, alin (2), că „pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistență socială și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz".
5) Reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.
6) Reformularea modalității de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma inițială a Legii 153/2017.
7) Echivalarea funcțiilor de moașe și surori medicale cu funcția de asistent medical.
Acordul a fost semnat între prim-ministrul Viorica Dăncilă, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Olguța Vasilescu, secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Daniela Pescaru și reprezentanții sindicatelor Sanitas și Solidaritatea Sanitară.