Cea mai marte unitate spitalicească din Dobrogea, Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, a avut, anul trecut, 55.560 de pacienți externați. Urgența spitalului a înregistrat 133.000 de pacienți fiecare medic din UPU consultând peste 3900 de pacienți.
Potrivit managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, Cătălin Grasa, cei mai mulți pacienti internați la SCJU au reprezentat urgențe medicale, restul fiind internati în urma unei programări. Fiecare medic din ambulatoriul de specialitate a consultat 4000 pacienti, in vreme ce un medic din cadrul UPU a avut in 2017, 3900 pacienti. In total, în anul 2017, la UPU au fost înregisrați 133.000 pacienți. Durata medie de spitalizare, pe spital a fost in 2017 de 6,03 zile iar cele mai aglomerate sectii au fost Pediatria, Obstetrică- Ginecologie,Cardiologia, Neurologie și Neonatologie.
De altfel în anul 2017, medicii din cadrul departamentului Hematologie-oncologie pediatrica, au externat 244 pacienti. Un alt semnal de alarma este tras de specialistii in Diabet si Boli metabolice care, au avut ca pacienți, 120 de copii. Tot in 2017, în luna decembrie, SCJU a trecut printr-o etapa reacreditării. Timp de o săptămână. întreg personalul spitalului a fost verificat de către o echipa de evaluatori de la Agenția Națională de Management al Calității în Sănătate. Acreditarea unităților spitalicești este valabilă 5 ani și, de rezultatul obținut, depind fondurile de la bugetul de stat.