Începând de astăzi, toate unităţile sanitare cu paturi sunt obligate să solicite în scris noua clasificare la direcţia de sănătate publică (DSP) din aria administrativ teritorială unde îşi desfăşoară activitatea. La această cerere trebuie adăugată şi o fişă de autoevaluare. Spitalele au la dispoziţie 15 zile pentru această procedură.
Ulterior, DPS-urile trebuie să decidă în termen de cinci zile în ce categorie din cele cinci existente se încadrează spitalul respectiv, analizând nivelul de competenţă al spitalului. Decizia va fi trimisă Ministerului Sănătăţii, pentru aprobare. "Principalele avantaje ale noii clasificări sunt creşterea eficienţei funcţionării spitalelor prin evitarea suprapunerilor şi paralelismelor cu alte unităţi spitaliceşti, asigurarea accesului echitabil al cetăţenilor la serviciile medicale continue, precum şi modelarea finanţării pe nivele de competenţă şi de performanţă, păstrându-se însă metodologia unică naţională de finanţare (tarif pe caz ponderat unic la nivel naţional)”, a declarat Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila. Autorităţile speră ca prin această procedură să se diminueze şi costurile tratamentelor prin evitarea internării la nivele inferioare de asistenţă spitalicească a pacienţilor cu patologii complexe, care nu pot fi rezolvaţi la acel nivel. 5 categorii de clasificare În funcţie de nivelul de competenţă, spitalele vor fi clasificate în una din cele cinci categorii:
- spitale de categoria V: nivel de competenţă limitat – spitale care asigură servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative;
- spitale de categoria IV: nivel de competenţă bazal - spitale care deservesc populaţia pe o rază administrativ-teritorială limitată, pentru afecţiuni cu grad mic de complexitate;
- spitale de categoria III: nivel de competenţă mediu - spitale care deservesc populaţia judeţului din aria administrativ-teritorială unde îşi are sediul şi, doar prin excepţie, din judeţele limitrofe, pentru afecţiuni cu grad mediu de complexitate;
- spitale de categoria II (cu subcategoria II M pentru unităţile monoprofil) : nivel de competenţă înalt – spitale care deservesc populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi din judeţele limitrofe, cu nivel înalt de dotare şi încadrare a resurselor umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate;
- spitale de categoria I (cu subcategoria I M pentru unităţile monoprofil): nivel de competenţă foarte înalt – spitale care asigură asistenţa medicală la nivel regional, deservind populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi alte judeţe, cu cel mai înalt nivel de dotare şi încadrare cu resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad de complexitate foarte înalt.
Spitalele de urgenţă vor fi clasificate în continuare după standardele prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1764/2006.
Clasificarea pe baza acestei metodologii va fi utilizată pentru stabilirea protocoalelor de transfer interspitalicesc pentru cazurile necritice, dar şi pentru planificarea dezvoltării reţelei spitaliceşti în concordanţă cu necesităţile populaţiei. Clasificarea spitalelor va avea un rol esenţial în elaborarea propunerilor de modelare a finanţării suplimentare a spitalelor, pe nivele de competenţă şi performanţă, şi pentru planificarea achiziţiilor de aparatură medicală. Păsuiri până la sfârșitul anului pentru anumite spitale
De asemenea, s -a avut în vedere şi situaţia unităţilor care-şi pot coordona şi completa activitatea cu spitale învecinate, în special în centrele urbane de dimensiuni mari. Astfel, dacă una sau două specialităţi sunt asigurate prin linie de gardă continuă de către un alt spital, clasificat cel puţin la nivelul III şi aflat la maxim 5 km distanţă, aceste nu mai sunt considerate a fi obligatorii pentru unitatea solicitantă.
Spitalele care nu îndeplinesc criteriile necesare vor putea folosi o clasificare provizorie până la 31 decembrie 2011, până când trebuie să se conformeze cerinţelor.