Spitalele care nu asigură gărzi rămân fără bani

Spitalele care nu asigură gărzi rămân fără bani

După descentralizarea făcută anul trecut, sistemul de sănătate urmează să fie informatizat, multe spitale vor fi comasate sau desfiinţate, oncologia şi terapia intensivă - reabilitate, iar, în premieră, Ministerul Sănătăţii (MS) va finanţa un program pentru fertilizarea in vitro.

Cardul naţional de sănătate va fi produs începând cu sfârşitul lunii ianuarie, urmând ca, până la sfârşitul anului, 15 milioane de asiguraţi, contributori sau scutiţi să beneficieze de el.

Restructurări şi desfiinţări de spitale

Atât spitalele controlate de autorităţile locale, cât şi cele ale MS urmează să fie comasate sau chiar desfiinţate anul acesta. Măsura implică unităţile care funcţionează în acelaşi sediu sau spitalele care trebuie încadrate în clasa I. În prezent, există centre universitare importante în ţară, Timişoara, Cluj, Craiova, Târgu-Mureş, Iaşi şi Bucureşti, care vor avea spitale cu cel mai înalt grad de clasificare, dar pentru aceasta trebuie să aibă anumite specialităţi de care, în prezent, nu dispun.

Confom unei decizii adoptate la sfârşitul anului, spitalele care nu vor mai putea asigura cel puţin o linie de gardă nu vor mai putea încheia contract cu sistemul public de asigurări.

"Nu se pot numi spitale. Le putem transforma în aziluri, creşe sau ambulatoriu de specialitate. În prezent, există 15 spitale în toată ţara de acest gen", a declarat ministrul sănătăţii, Cseke Attila.

Sprijin pentru cuplurile infertile

În acest an vor fi făcute investiţii în programele de oncologie şi terapie intensivă, unde se vor face reabilitări şi dotări în valoare de aproximativ 190 de milioane de lei.

În premieră, ministerul finanţează un program naţional de fertilizare in vitro. "Până în primăvară se vor şti criteriile de accesare, în funcţie de vârstă, statut, numărul de încercări etc. Va exista un număr maxim de încercări şi un plafon al sumei per cuplu, iar valoarea totală a proiectului este de aproximativ 4 milioane de lei", a adăugat ministrul.

190 de milioane de lei urmează să fie investiţi în reabilitarea infrastructurii şi dotări în secţiile de oncologie şi terapie intensivă în acest an

"Cele 15 spitale care nu pot asigura cel puţin o linie de gardă nu se pot numi spitale. Le putem transforma în aziluri, creşe sau pot funcţiona ca ambulatoriu de specialitate." CSEKE ATTILA, ministrul Sănătăţii

Vezi AICI zece legi noi care vor afecta Sănătatea în 2011

Ne puteți urmări și pe Google News