Executivul a hotărât câți bani vor fi direcționați către spitalele din România. Conform planului, bugetul respectiv ar urma să fie alocat în mai multe tranșe.
Guvernul și-a îndreptat atenția spre sectorul sănătății, astfel că a fost luată o decizie legată de bugetele alocate în acest sens. Planurile actuale prevăd ca peste 1,7 miliarde de lei să fie direcționați spre spitale.
Buget pentru spitale, alocate în tranșe
Guvernul a decis în cadrul ședinței de joi ce buget va fi alocat sectorului sănătății. În urma discuțiilor, aleșii au decis că vor fi direcționate peste 1.7 miliarde de lei pentru acest domeniu. Astfel, banii vor ajunge în spitale în mai multe tranșe.
Aceștia urmează să fie cheltuiți pe medicamente, servicii, precum și pe dispozitive medicale. De asemenea, bugetul va fi folosit și pentru derularea programelor naționale de sănătate curative. Tratamentele din spitale, dar și cele compensate sunt vizate în acest sens.
Fondul național de asigurări sociale va fi majorat
Executivul a decis să majoreze și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. În acest sens va fi utilizat fondul de rezervă bugetară. Sumele care vor ajunge în spitale vor fi direcționate în mai multe tranșe.
„Majorăm bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate cu 1,7 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru servicii medicale, medicamente, materiale și dispozitive medicale", a afirmat Marcel Ciolacu.
Premierul României susține că sistemul public de sănătate poate urma modelul european doar cu alocarea unui buget semnificativ. Mai mult, șeful Executivului vrea să elimine evaziunea fiscală și din acest domeniu.
Lipsă acută de finanțare în spitale
Bugetul alocat sectorului sănătății se ridică la peste 1,7 miliarde de lei. Cu toate acestea, nevoia pentru spitale, servicii de sănătate se ridică la peste 4,2 miliarde de lei. Ministerul Sănătății și CNAS ar fi solicitat această sumă Executivului. Casa Națională de Asigurări de Sănătate s-ar confrunta cu mai multe restanțe din luna octombrie, alături de cheltuielile din noiembrie. Bugetul stabilit de Guvern ar urma să fie direcționat în mai multe tranșe către sectorul sănătății.