În celebra sa lucrare „Das Kapital”, Karl Marx, analizând evoluţia modurilor de producţie prin care trecuse omenirea până la el, ajungea la concluzia că evoluţia ei era „o spirală ascendentă”.
Pe scurt, Marx identifica următoarele etape: Comunismul primitiv, Modul de producţie antic, Modul de producţie feudal, Modul de producţie capitalist şi, la final, din nou Modul de producţie comunist, cu două faze, unul inferior, care urmează celui capitalist şi altul superior. Ultimul stadiu de evoluţie al societăţii umane.
Pentru Marx, acest stadiu al comunismului superior ar fi fost: „o asociere liberă a producătorilor, care a negat cu succes toate rămășițele capitalismului, în special conceptele de state , naționalitate, sexism, familii, înstrăinare, clase sociale, bani , proprietate , mărfuri , burghezie , diviziunea muncii , orașele și mediul rural , lupta de clasă, religia și piețe” . Ceea ce seamănă mult cu comunismul primitiv, despre care Marx spunea că este structurat astfel încât forțele economice și forțele politice erau una și aceeași şi în care societățile nu aveau un stat, proprietate, bani și nici clase sociale. Deosebirea între cele două este că în cazul comunismului superior, societatea beneficiază de toate progresele tehnologiei şi ştiinţei. De unde şi spirala ascendentă.
„Societatea poate înscrie pe pancartele sale : De la fiecare în funcție de capacitatea sa, de la fiecare în funcție de nevoile lui! „ – scria Marx în 1875 în „Critica programului de la Gotha”.
Numai că această spirală ascendentă gândită de Marx, o dată cu instaurarea bolşevismului în Rusia şi apariţia URSS în octombrie 1917, Aleksandr Bogdanov şi adepţii săi au cam strâmbat-o niţel, din prea mult zel. Aşa s-a născut Proletcultismul, o mişcare care îşi propunea ca în domeniul lingvistic, cultural, literar și chiar științific, să desfiinţeze tot ceea ce era legat de decadentul capitalism. Ideea de bază a proletcultismului este cultul proletariatului. Aşa s-a născut limbajul de lemn, adică vorbirea în lozinci şi sintagme sforăitoare, dinainte stabilite, dar goale de orice idee.
De la limbajul de lemn şi necesitatea ca oamenii de ştiinţă „să coboare din turnul de fildeş” şi să producă invenţii pentru clasa muncitoare, până la aberaţii şi mai mari nu a mai fost decât un singur pas. Pe vremuri, adepţii duri ai proletcultismului cereau ca liniile ferate moştenite de URSS de la Rusia ţaristă să fie demontate, topite şi înlocuite cu linii de cale ferată noi, construite de proletariat.
Din păcate, astfel de concepte pe care le credeam demult apuse, au reapărut cu o violenţă demnă de anii sfârşitului celui De-al Doilea Război Mondial.
Recunosc faptul că am fost naiv atunci când am crezut, în 1989, că am abolit, cu arma în mână, cenzura. Că putem să ne exprimăm liber. Că libertatea cuvântului nu este doar o sintangmă frumoasă scrisă în Constituţie. M-am înşelat.
Văd însă că nu sunt singurul care şi-a luat ţeapă în privinţa asta.
În state cu democraţie mult mai consolidată decât cea din România, ba chiar în ţara considerată campioana democraţiei şi a libertăţii, proletcultismul (sau cum l-or denumi acum teoreticienii şi analiştii societăţii) nu numai că a reapărut, dar a şi început să se impună. Semnalul a fost dat de moartea lui George Floyd.
HBO MAX a decis retragerea, cel puţin temporar, de pe platforma sa, a unuia dintre cele mai cunoscute şi apreciate filme din istoria cinematografiei mondiale. Clasicul „Pe aripile vântului”, cu Clark Gable şi Vivien Leigh, în regia lui Victor Fleming, distins cu nu mai puţin de 8 Premii „Oscar” şi una dintre cele mai vizionate producţii cinematografice din lume. Nu mai poate fi vizionat. HBO a recurs la acest gest de teama reacţiilor negative care ar putea apărea din cauză că filmul nu îi prezintă corespunzător pe oamenii de culoare. Deşi sclavi, sunt veseli şi mulţumiţi. Ce mai contează că Hattie McDaniel a devenit, fix pentru rolul Mammy din acest film, prima actriţă de culoare care a fost distinsă cu un „Oscar”. S-ar putea totuşi ca filmul să reapară, dar modificat. Cam cum se difuza pe vremuri la noi „Dallas”, dar cu scenele unde se vedeau magazinele alimentare pline cu bunătăţi, tăiate. Ca să nu nască idei, într-o populaţie care suferea crunt de foame.
De asemenea, reality show-ul „Cops” a fost retras de un alt mare gigant al cinematorgrafiei, „Paramont”, pe motiv că îi arată pe poliţiştii americani într-o lumină prea favorabilă.
Dar cea mai mare aberaţie, mi se pare cea care îl priveşte pe unul dintre idolii copilăriei a sute de milioane, dacă nu miliarde de oameni de pe planetă: simpaticul şi isteţul iepuraş Bugs Bunny.
Seria de desene animate „The Looney Tunes” a fost relansată de compania „Warner Bros”, dar modificată faţă de cum a fost în anii ’40, când a fost lansată şi până astăzi. Vânătorul Elmer Fudd, cel care tot încearcă să-l prindă pe Bugs, nu mai are… puşcă. Încearcă să-l vâneze cu o… coasă.
Vânător fără puşcă.
Oare, actorii vor mai avea voie cu genunchi prin filme? În ziare şi în cărţi, se va mai putea folosi cuvântul „genunchi”? Că poliţistul Derek Chauvin cu genunchiul a stat pe gâtul lui George Floyd. Nu cu coasa.