PROVOCARE. Din dorinţa de a obţine controlul resurselor energetice, marile puteri apelează la tehnica militară.
Pe 9 iunie 1959, americanii lansau la apă submarinul nuclear USS George Washington (SSBN-598), navă-amiral la acea oră, aflată sub comanda Washingtonului. La doar un an de la părăsirea docurilor, USS George Washington primea o misiune importantă - primul test de tragere cu rachete balistice Polaris. Avându-l la bord pe contraamiralul William Raborn, şeful Programului Polaris pentru submarine, USS George Washington a îndeplinit cu succes misiunea de tragere, pe 20 iulie 1960. Numai că investiţiile sovietice în vase de război şi de spionaj au avut succes. În aceeaşi zi, nava-spion Vega, care patrula în largul coastelor Virginiei, a intrat în Long Island Sund de unde a monitorizat lansarea proiectilului de pe submarinul american.
Supremaţia spionajului naval rus
În 1964 şi 1965, navele de spionaj sovietice şi-au continuat misiunile prin supravegherea coastelor ame ricane, a insulelor Hawaii, Alaskăi, Norvegiei (în special a platformelor de extracţie), Danemarcei, Scoţiei, Canalului Mânecii, sudului Franţei, Gibraltarului, strâmtorilor Bosfor, Dardanele şi Giuk. Analiştii militari de pe întreg mapamondul continuă şi la această oră să fie de părere că „ruşii sunt mai bine plasaţi cu posibilităţile spionajului maritim decât SUA şi aliaţii acestora”. De altfel, strategii militari sunt de părere că nu a încetat niciodată cursa înarmărilor, în contextul în care atât Estul, cât şi Vestul vor să-şi asigure resursele energetice, pe cale de epuizare într-un viitor apropiat.
În ultimii ani, din motive strategice şi economice, au fost puse în discuţie redimensionarea platourilor conti nentale, a apelor teritoriale naţionale, precum şi regimul apelor interna ţionale. Acest ultim aspect este motiv de dispută între Est şi Vest, după ce în ecuaţie a intrat dreptul de posesie asupra calotelor polare, locuri sub care se află imense bogăţii de hidrocarburi şi minerale. Raţiunea spionajului din adâncuri a căpătat astfel şi mai mult temei.
Războiul energetic din ocean
Supravegherea reciprocă a serviciilor secrete, pe de o parte cele din spaţiul de securitate euroatlantic, pe de alta cele ale Federaţiei Ruse (susţinute de structurile speciale ale unor state fost sovietice), continuă, antrenând eforturi financiare, materiale şi umane într-o creştere exponenţială. Federaţia Rusă utilizează activ, în ultimii ani, aşa-numita „armă energetică” în efortul de a-şi prezerva postura de codecident în geopolitica planetară, nutrind recâştigarea statutului de superputere, avut în fostul echilibru bipolar (URSS-SUA). După eforturile spionilor săi din adâncuri (unii dintre ei plătind cu viaţa, cum a fost şi cazul marinarilor din submarinul Kursk) care, se pare, au descoperit sub calota arctică cel mai mare rezervor de hidrocarburi al planetei, Federaţia Rusă revendică proprietatea unui imens perimetru din Oceanul Îngheţat.