Unul dintre cei mai abili spioni care au trecut prin România a fost prins în urma unei operațiuni secrete denumită „Amor ghebos”. Agentul străin a fost anihilat după ce filajul i-a aranjat o întânire amoroasă și a fost surpins în pielea goală, mai ceva ca în filmele cu James Bond, agentul 007
Am aflat povestea unui caz care dovedește profesionalismul foștilor lucrători de la Direcţia Contraspionaj, mai exact de la cei care au lucrat în filaj și care aveau ca obictiv spionii care acționau în România.
Nu este de colo să spunem că această operațiune, petrecută în anul 1959, este o lecție pentru tinerii de astăzi care se ocupă de siguranța națională. Mai ales că, timp de trei-patru luni, în lumea diplomatică a Bucureştiului a fost linişte deplină, după acest caz. Nimeni nu a mai încercat să provoace filajul.
„Dar, ca pretutindeni, şi printre spioni sunt oameni şi oameni. Dovadă este povestea de mai jos, o întâmplare cât se poate de reală, petrecută în vara anului 1959”, relatează generalul de brigadă (r) Vasile Coifescu în revista „Vitralii. Lumini şi Umbre”, fondată de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere (ACMRR) din SRI, lansată la începutul lui 2010, sub coordonarea lui Filip Teodorescu, fost adjunct al Direcției Contraspionaj din cadrul Direcției Securității Statului.
Teoria 007, film în care celebrul James Bond scapă din situații aproape imposibile este desființată de realitate. „Profesioniştii activităţii de informaţii externe respectă o regulă simplă, izvorâtă din înţelegerea greutăţilor muncii de filor şi această regulă spune clar: Nu irita filajul! Depăşeşte-i pe filori prin inteligenţă, nu prin provocări, nu prin curse de maşini sau alergări pe stradă!”, a scris generalul Vasile Coifescu.
Conform documentelor făcute publice de Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Vasile Coifescu – ofițer specialist IV - a fost numit adjunct al Direcției a VIII-a a Securității Statului, în anul 1972, prin decizia vicepreședintelui Consiliului Securității Statului, Constantin Stoica. A fost avansat la gradul de general, în rezervă, în 2010, printr-un decret semnat de președintele Traian Băsescu.
Fostul ofițer de la Filaj a relatat cum erau nevoiți să se deghizeze, rapid, „în câmpul muncii”:
„Cel care nu a cunoscut nemijlocit viaţa concretă a unei echipe de filaj, nu va înţelege cât de greu este să urmăreşti un obiectiv pe ploaie sau pe zloată, să îl aştepţi legendat în stradă cât timp el vizitează o adresă ori se încălzeşte la un coniac şi o cafea, discutând cu o relaţie, nu va înţelege cât de greu este să înveţi arta machiajului şi a deghizării rapide şi cu mijloace simple, să înveţi arta de a te încadra în structura străzii, pentru a nu fi deconspirat, nu va şti cât de greu se dobândeşte calitatea de a răspunde spontan permanentelor provocări ale acţiunilor concrete”.
În vara anului 1959, structura de filaj din care făcea parte a primit de la Direcţia Contraspionaj cererea de a asigura, pentru o perioadă de timp, supravegherea unui diplomat dintr-o ţară balcanică. L-au botezat cu numele de „Goguţă”.
„Acesta fusese documentat ca desfăşurând activităţi informative ilicite, dificultatea majoră a cazului constând în aceea că era aproape imposibil să se stabilească cu certitudine care sunt sursele sale. Şi aceasta întrucât „Goguţă” avea zeci şi zeci de relaţii, cele mai multe ascunse sub masca unor legături amoroase”, a relatat Vasile Coifescu.
În relatarea sa, generalul Vasile Coifescu a povestit că „Goguţă” avea toate atuurile necesare: era un bărbat de 38 de ani, necăsătorit, înalt, brunet, cu o faţă plăcută. Era mai mereu zâmbitor, bine dispus şi gata să susţină o discuţie agreabilă. Cu femeile se purta curtenitor şi galant. Programul zilnic al lui „Goguţă” era destul de ciudat. Apărea la domiciliul său din zona Grădinii Icoanei pe la 5-7 dimineaţa, dormea câteva ore şi pe la 12-13 pleca la serviciu. Seara era mai mereu în diverse restaurante şi la Atlantic Bar, care se deschisese de curând....
Ofițerul mai adaugă: „Eram sesizaţi că de aproape o lună nu mai venise decât rareori pe acasă. Dacă preluarea lui de la domiciliu nu reprezenta vreo dificultate, deplasarea sa pe traseu crea mai întotdeauna probleme. „Goguţă” avea o maşinuţă Volkswagen de mic litraj, o broscuţă cum i se spunea, cu care se aventura în cele mai riscante depăşiri, strecurându-se printre celelalte maşini, trecând mereu de pe o bandă de circulaţie pe alta.
În fiecare după-amiază „Goguţă” pleca cu broscuţa lui într-un alt cartier, a relatat Vasile Coifescu.
„Fie că parcurgea traseele de verificare pe care şi le alesese mai demult, fie crea situaţii în care apărea riscul deconspirării filajului (alei sau străduţe înguste şi puţin circulate), fapt este că el a fost pierdut de mai multe ori, pentru noi urmând, aşa după cum era de aşteptat, criticile de rigoare. Încet-încet, am început însă să-l „ghicim” şi pierderile s-au împuţinat”, a adăugat fostul ofițer de contrainformații. Generalul a relatat și despre obicieiurile spionului.
Vasile Coifescu preecizează că, „mai în fiecare seară se instala la barul „Atlantic”. Acolo l-am putut studia mai bine. Cum ştia bine româneşte şi se pricepea să anime o discuţie, fauna obişnuită a barului roia în jurul lui. Dansator desăvârşit, se dedica cu tandreţe ba uneia, ba alteia dintre multele sale admiratoare. Îşi împărţea farmecul cu generozitate şi, de aceea, pleca dimineaţa, când se termina programul la bar, când cu una când cu alta dintre femei”.
Generalul Coifescu a relatat, cu lux de amănunte, operațiunea de filaj...
Vasile Coifescu povestește:
Mi-aduc aminte că odată, coborând din maşină, a călcat strâmb şi probabil a făcut o entorsă. A intrat la domiciliu şchiopătând. În aproximativ 30 de minute a venit o maşină de la ambasadă, care l-a dus la gară şi a plecat la Viena. Speram că am scăpat de el, dar după o săptămână am primit un telefon: „La ora 17 soseşte de la Viena prietenul „Goguţă”. Se reia imediat supravegherea!” La gară „Goguţă” a fost întâmpinat de un funcţionar al ambasadei. Omul nostru a coborât vesel din tren şi chiar acolo, pe peron, a încins un step mai abitir ca Fred Astaire, de a rămas toată lumea tablou. Seara, la „Atlantic”, a fost primit cu aplauze. Aplaudau şi membrii echipei noastre care erau deja în sală, dar în gând îl blagosloveam cu toţii.
„Goguţă” avea obiceiul să meargă mult pe jos şi, atunci când făcea aceasta, părea să aibă o atracţie aparte pentru străzile înguste, puţin circulate, şi aleile dintre blocuri şi curţile de trecere. Aşa a procedat, spre exemplu, intrând din Calea Dorobanţilor într-o stradă ce părea înfundată, dar de unde, prin două curţi de trecere, se ieşea în strada Polonă. Sau, trecând din strada Filiti printr-o curte interioară, ieşea în strada 30 Decembrie (astăzi strada Franceză), de unde printr-un gang de la nr. 36 trecea în Splaiul Unirii, în staţia mijloacelor de transport în comun.
Plimbările lui prin aceste zone mai ciudate, trecerile repetate prin pasajele care pleacă din Calea Victoriei nu erau, evident, o atracţie pentru zonele pitoreşti ale oraşului, ci erau folosite pentru autoverificare, pentru stabilirea unor trasee de autoverificare, pentru depistarea unor puncte care să poată fi folosite în legătura impersonală (CPI) sau pentru acţiuni fulger de predare-preluare de materiale informative.
Am apreciat că era posibil ca el să încerce să acţioneze psihologic asupra filajului, inducând ideea că are gustul ciudat de a trece prin asemenea puncte, fără ca de fapt să întreprindă ceva. Mai exista şi posibilitatea (varianta cea mai rea pentru el) de a încerca să ne sâcâie, să ne facă să ne deconspirăm pentru a face scandal public. Cu ceva timp înainte, un alt „diplomat”, sesizând că are filajul după el, a intrat într-o Alimentara, s-a aşezat la rând şi când a ajuns în faţă a spus vânzătoarei „Serviţi-i mai întâi pe domnii din spatele meu, că sunt de la Filaj şi poate se grăbesc!”.
De senzație: acțiunea „Gospodina”
Într-o zi, „Goguţă” a venit cu autoturismul pe Calea Victoriei, a oprit în faţa Teatrului de Revistă şi a continuat deplasarea pe jos până la Strada Edgar Quinet, intrând în gangul din spatele magazinului Romarta copiilor, unde sunt intrările în bloc pentru două scări de locatari, dar prin care se poate şi ieşi în bulevardul numit azi Regina Elisabeta, a relatat Vasile Coifescu.
Generalul a continuat: Adresa era cunoscută de noi, aşa că atunci când „Goguţă” a intrat pe strada Edgar Quinet, un filor a fugit şi a intrat în gang dinspre Bulevardul Regina Elisabeta şi s-a ascuns după nişte lăzi. După obiectiv a intrat o filoare dotată cu o sacoşă plină de cumpărături. „Goguţă” se oprise lângă o uşă şi, când a văzut că intră filoarea în gang a strigat provocator: „Cucu! Sunt aici!”
Filoarea i-a răspuns prompt: „Te bag în p... mă-tii de nebun! Ce te iei, mă, de femei pe stradă? Vrei să-ţi dau una cu sacoşa asta-n cap?”
„Goguţă” a bâlbâit ceva, iar filoarea şi-a văzut de drum, intrând la cealaltă scară. „Goguţă” a intrat la scara 1 şi celălalt filor l-a observat cum umbla la una dintre căsuţele amplasate în hol pentru corespondenţa locatarilor. Posesorul căsuţei fost identificat, conform procedurii urmate în asemenea cazuri. Într-o altă zi, „Goguţă” mergea prin cartierul Cotroceni, unde străzile sunt foarte puţin circulate. Părea foarte preocupat, se oprea des, staţiona fără motiv, privea atent în jur. În această situaţie după el au intrat doi filori în cămăşi de culori ţipătoare, cu hainele pe braţ, care mergeau agale, privind la ferestrele vilelor şi strigând din toţi rărunchii: „Haine vechi, haine vechi cumparăm, cocona!” Nu le răspundea nimeni. „Goguţă” i-a privit o clipă, apoi s-a destins şi a deschis o portiţă, sunând la prima uşă. I-a deschis tot o femeie, care, după cum era îmbrăcată, era evident că îl aştepta. Astfel, în trei luni de cazne pentru noi, au fost identificate, una după alta, 28 de legături ale individului. Care dintre acestea prezentau importanţă operativă urma să stabilească unitatea care lucra cazul. Coroborând informaţiile noastre cu cele obţinute prin alte mijloace, această unitate a hotărât să oprească activitatea lui „Goguţă” printr-o mica petrecere cu cântec.
Aşa se face că una dintre prietenele lui, pe care observaţiile noastre arătaseră că o vizita destul de des, îi dă telefon şi îl invită a doua zi la ea la ora prânzului. Îi cere să aducă un coniac de prin părţile lui natale, „că şi ea îi va face o surpriză”. Femeia locuia pe la mijlocul străzii Căderea Bastiliei, cea care porneşte din Piaţa Romană, de la ASE. La ora 13, cu sticla de coniac frumos împachetată la subsuoară, „Goguţă” suna la uşă, bucuros pentru plăcerile care îl aşteptau în acea după-amiază. I s-a deschis imediat şi noi puteam doar să ne imaginăm cele ce se petreceau dincolo de uşa din stejar masiv. Numai că după vreo jumătate de oră, „soţul” încornorat, un sportiv de frunte la clubul din preajmă, se întoarce pe neaşteptate acasă. De abia întorsese cheia în uşă, că femeia strigă „Aoleu, soţul! Ăsta ne omoară pe amândoi!” şi sare jos din pat. „Goguţă” s-a ridicat şi el, în toată splendoarea goliciunii sale şi, nici una, nici două, sare tot el la bătaie.
Un pumn bine ţintit îi umflă ochiul stâng şi-l doboară pe podea. De acolo striga: „Sunt diplomat, sunt diplomat!”. „Ce diplomat eşti tu, mă nenorocitule?! Asta-i diplomaţie sau curvăsărie? Vii aici să spargi casele oamenilor? La Miliţie cu tine şi ne lămurim acolo!”.
Având doar un cearşaf în jurul brâului,, „Goguţă” a fost scos în curte.
Lumea se adunase ca la urs. Noi nu puteam lipsi de la spectacol şi, din primele rânduri, strigam „Huo! Huo!”. Un gură-cască se oprise lângă mine şi mă întreabă: - Dar ce s-a întâmplat, domnule? - L-a prins pe unul la o femeie căsătorită. - Hai zău, şi pentru doar atât se face aşa un tărăboi? - Auzi, nene, dar dacă era nevastă-ta, ce făceai? - Stai că la asta nu m-am gândit!
Şi unde începe tipul să dea cu huo mai abitir decât toţi. Ba mai şi striga:
„Bă, nenorocitule, dacă intrai pe mâna mea, ieşeai din casă în cearşaf de scânduri, nu într-unul d-ăsta curat!” A venit, aşa cum era de aşteptat, Miliţia şi scandalul din stradă s-a mutat la Secţia 1, situată în imediata apropiere. „Soţul” a fost rugat să se potolească, să dea o declaraţie în care să explice lucrurile, iar „Goguţă”, care tot striga „Sunt diplomat! Sunt diplomat!” şi cerea voie să dea un telefon, a fost introdus într-o cameră. A dat telefonul la care avea dreptul şi după circa 20 de minute la Secţia 1 s-a prezentat însuşi ambasadorul. A întredeschis doar uşa, a aruncat o privire la „Goguţă” şi a spus: – Da, este al meu. Vă prezint scuze. Vă rog să îi daţi voie să se îmbrace şi să plece acasă. Vă asigur că mâine dimineaţă va părăsi ţara dumneavoastră.
A doua zi dimineaţă, „Goguţă” a sosit la aeroport cu taxiul, semn că ambasada se detaşa de el. Noi, bineînţeles că nu supendasem filajul şi o parte din echipă fusese deja plasată în holul aeroportului Băneasa.
Când a intrat „Goguţă” toate scaunele din sala de aşteptare erau ocupate. El a început să se plimbe, cu mâinile la spate, încoace şi încolo, pe culoarul rămas liber între scaune. Când pasagerii au fost invitaţi la avion, „Goguţă” nu a putut să rateze momentul şi să nu se mai dea o dată în spectacol.
A ridicat mâinile spre cer şi, cu ochii aţintiţi în centrul cupolei care acoperă holul, a rostit clar: – Domnilor agenţi! Domnilor agenţi! Vă felicit pentru modul în care aţi lucrat! N-am auzit de cineva care să fi păţit o asemenea ruşine şi nici nu cred că o va mai păţi cineva vreodată. Două doamne, care aşteptau probabil o altă cursă, nu s-au putut abţine să nu comenteze: – Dar cine o fi tovarăşul ăsta? Cu cine vorbeşte el aşa? – Vedeţi ce înseamnă stresul muncii? Multă lume e nebună azi! Auziţi şi dumneavoastră: „Domnilor agenţi!”