În fiecare seară din ultimele zile, în fața MNLR au avut loc manifestări culturale și de protest legate de apropiata evacuare a unui important patrimoniu cultural.
Protestele au atras atenția autorităților municipale. Directorul MNLR, Ioan Cristescu (foto), puțin mai optimist decât săptămâna trecută, ne-a declarat:”Din păcate nu există un cadru legislativ pentru ca Primăria să satisfacă pretențiile proprietarilor, adică să le plătească chiria retroactiv.
Se caută un sediu unde ne vom muta și, foarte curând, ni se vor aproba fondurile necesare conservării și transportării obiectelor de patrimoniu. Am primit garanții că vom mai putea sta liniștiți aici maximum două luni”.