Serviciile secrete românești „penetraseră” informativ Ardealul și Bucovina încă din perioada în care Regatul era în neutralitate.
În anii premergători Marii Uniri, spionajul și contraspionajul Puterilor Centrale, pe de o parte, și Antantei, pe de altă parte, au inițiat operațiuni de mare anvergură care au acoperit toate domeniile vieții sociale. Cunoașterea și vulnerabilizarea, ori, după caz, securizarea, potențialului economico-militar, tehnicoștiințific, politico-diplomatic, demografic și moral-religios al adversarilor sau aliaților au constituit premisele victoriei finale și, deopotrivă, a eșecului în prima mare conflagrație mondială a omenirii, soldată cu încheierea ultimei epoci imperiale a lumii.
Poziția geostrategică și resursele de materii prime ale Regiunii Balcanice , respectiv interesele imperiilor Rus și AustroUngar potențau amenințările la adresa popoarelor din acest spațiu, ceea ce a generat și pericolele din partea serviciilor secrete.
România conta ca una dintre cele mai bogate țări în petrol, cereale și lemn. Relieful oferea importante linii de fortificații naturale, iar populația oferea o forță militară combatantă de peste o jumătate de milion de oameni. Pe cale de consecință, țara era ținta expansiunii economice externe și a spionajului străin, iar când avem în vedere amenințările din partea serviciilor secrete, ar fi imprudent să nu se manifeste aceeași măsură, omnidirecțională a vigilenței, fiindcă oricând prietenul de azi putea fi inamicul de mâine. Asta fiindcă politica nu s-a supus niciodată legilor și nici moralei.
Documente fotocopiate din ambasade
Un război mondial soldat cu prăbușirea imperiilor multietnice avea ca importantă consecință formarea statelor naționale unitare.
Într-un asemenea context, serviciile secrete românești au avut ca obiectiv promovarea și susținerea proiectului politic național al unității teritoriale a poporului român.
Adversarii proiectului unității naționale au exercitat puternice presiuni politice asupra regelui Carol I, care încheiase în anul 1893 un tratat secret de alianță cu Austro-Ungaria, iar prin operațiuni secrete au scos din conservare agentura de mare anvergură creată de Max Ronge și aflată în legătura miniștrilor legațiilor la București ale Germaniei, Hilmar von dem Bushe și Austro-Ungariei, Ottokar Czernin, a consulilor și viceconsulilor Puterilor Centrale de la Constanța și Iași.
Contrainformațiile statului român au reușit să fotocopieze, în luna octombrie 1914, toate documentele secrete din servieta ambasadorului austro-ungar Czernin, de care nu se despărțea. A fost fotocopiat și cifrul. Urmarea a fost că, după aceea, întreaga corespondență a Ambasadei Austro-Ungariei la București a fost controlată. Ca un detaliu interesant, operațiunea fotocopierii s-ar fi realizat în timp ce ambasadorul era în „audiență” la Martha Bibescu.
La 16 august 1916 a fost fotocopiat și dosarul secret al ambasadorului german, cu peste 200 de documente, cuprinzând partidele, politicienii, generalii și ofițerii, parlamentarii, gazetarii și samsarii corupți care au fost recrutați și trădau România.
Trădătorii, filați pentru intimidare
Date fiind implicațiile scandalului politic pe care l-ar fi generat darea în vileag a numelor trădătorilor, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu a dispus să se treacă totul sub tăcere „pentru a nu se demoraliza armata și populația, dar Siguranța să-i supravegheze strict și să le dejoace acțiunile.” Iancu Panaitescu, directorul general al Poliției și Siguranței Generale a procedat în consecința dispoziției primite. Filajul de intimidare și alte forme de supraveghere, pe unii i-a descurajat, pe alții i-a întărâtat, dintre cei trimiși în prima linie a frontului, unii au fost uciși de glonț, alții s-au sinucis, ori au trecut la inamic.
Printr-o puternică și periculoasă propagandă favorabilă intereselor Puterilor Centrale se influența și manipula opinia publică, în care scop s-au corupt politicieni și patroni de presă și ziariști. În acest sens, este relevantă telegrama strict secretă trimisă de ministrul de externe austro-ungar, Leopold Graf Berchtold, șefului Marelui Stat Major, Franz Conrad von Hötzendorf, prin care i se aducea la cunoștință că: „(…) pentru influențarea opiniei publice din România și anume, atât a personalităților politice, cât și a ziarelor, am întreprins deja de câtăva vreme împreună cu guvernul german o acțiune secretă pentru a cărei scop am pus la dispoziția ambilor noștri reprezentanți la București sume de bani în cantitate extraordinară. Această acțiune, care nu trebuie forțată și care necesită a fi condusă prin intermediari, cu cele mai mari precauțiuni, decurge cu succes, rezultatele urmând a fi curând simțite”.
Rețelele informative ale patrioților români din teritoriile supuse puterilor imperiale
În contrapondere la „puțina rezistență sufletească” a unora din elita politică a vremii, mii de patrioți români din Ardeal s-au înrolat voluntar pe frontul secret deschis de serviciile de informații, atât de către cele civile, dar mai cu seamă de către Secția I-a Informații din Marele Stat Major (din 1916 Marele Cartier General) al Armatei Române.
Informații din Transilvania, Banat și Bucovina
Secția I Informații Major al Armatei române și-a extins activitatea de penetrare informativă în Transilvania, Banat și Bucovina, folosind în acest sens, aproape exclusiv români „de-ai locului”, animați de un înalt simț patriotic. Aceștia nu și-au cruțat viața pentru idealul unității naționale, au lucrat în condiții extrem de periculoase, numărându-se printre eroii anonimi care au făurit România Mare.
Crearea rețelelor de informații din Transilvania a fost coordonată, la fața locului, de generalul Traian Grozea și ofițeri din Secția I-a Informații din Marelui Stat Major.
În scurt timp au fost activate mai multe rezidențe ale structurilor informative militare, dar și a celor civile românești, în zonele Banat, Cluj-Bistrița, BrașovBran, Oituz-Buzău și în nordul Bucovinei, luându-se, practic, sub control informativ toate trecătorile, dar și garnizoanele unde erau dispuse trupe austroungare.
În activitatea de culegere și furnizare de informații necesare Armatei Române au fost atrași și fruntași ai românilor transilvăneni, printre care Iuliu Maniu și doctorul Aurel Vlad. Contraspionajul austro-ungar din Cluj raporta cu îngrijorare: „În anul 1915, deputații Maniu și Șerban au furnizat poliției secrete române informațiuni militare” și că „doctorul Aurel Vlad a fost și el atras la această activitate”.
Spioni voluntari
Preoții Sebastian Stanca, Avram Stanca și Adam Basarab au acoperit informativ regiunea Petroșani, iar preoții George Negoescu, George Hamzea, Ioan Coman și Ioan Modroiu, regiunea Buzău- Oituz, avocatul doctor în drept Nicodim Cristea și studentul George Fodocean, regiunea Cluj-Bistrița.
Ghiță Pop, îndrumat de colonelul Nicoleanu din Secția I-a Informații, a constitut câteva nuclee informative în Ardeal, comerciantul Ioan Bulza a cules informații din zona Brașov.
Au fost și transilvăneni care s-au oferit voluntar pentru misiuni periculoase. Astfel, Matei C. Cosma a trimis un memoriu ministrului de interne prin care cerea însărcinarea sa pentru sabotarea căilor de comunicație folosite de inamic, respectiv să mineze căi ferate, poduri și tunele pentru a rupe legăturile Ardealului cu Ungaria.
Vasile Branca a acceptat să fie infiltrat într-un detașament de diversiune și sabotaj al armatei imperiale, care avea misiunea de a distruge vapoarele rusești care transportau pe Dunăre armament și muniții pentru Serbia. La momentul oportun, Branca a dejucat planul diversionist, predând detașamentul poliției de siguranță române.
Maria Manciulea și Lucreția Cârje din Făgăraș au depistat și denunțat autorităților militare române călăuzele false ale inamicului, care îndrumau greșit coloanele militare românești.
Nume-bombă pe lista colaboratorilor Puterilor Centrale
Poziția unor politicieni, generali, înalți ofițeri ori funcționari, intelectuali, scriitori, artiști și formatori de opinie, printre care Alexandru Marghiloman, Petre Carp, Costache Lupu, Alexandru Beldiman, Tzigara Samurcaș, Dumitru Nițescu, Gala Galaction, Constantin Stere, Ioan Slavici, Tudor Arghezi, Victor Braniște, generalul Zottu, coloneii A. Sturdza, V. Verzea, Crăiniceanu ș.a. au facilitat operațiunile secrete și succesele spionajului Puterilor Centrale. Printre ziarele care au pregătit psihologic ocupația germană a României se numărau „Ziua”, „Seara”, „Moldova”, „Minerva”, „Dreptatea”.
Intermedierea finanțării a fost asigurată, în principal, de bancherul Rozelius, de directorul unei societăți petrolifere cu capital german, Gunther, agentul comercial Hennenvogel și agentul de publicitate Iwersen.
Cele mai importante „nuclee” informative din Transilvania au fost conduse de avocatul Spiridon Boiță și învățătorul David Pop. Gruparea lor informativă (între 200 – 300 de membri) a intrat în legendă drept „Clubul spânzuraților” din Brașov, deoarece potrivit tradiției justiției militare austro-ungare fi ecare spion prins sfârșea prin a fi condamnat la moarte prin spânzurătoare.
„CLUBUL SPÂNZURAȚILOR”
Recrutarea lui Spiridon Boiță s-a făcut de către generalul Traian Grozea și profesorul Udrea, fost profesor la Liceul din Salonic. El a organizat și un Centru de culegere de informații în orașul Cluj, iar printre colaboratorii săi s-au numărat Nicolae Telianu – pentru Tulgheș, Gheorghe Stăniloiu - pentru Râșnov, Picu Băncilă - pentru Bran.
Racolat de „niște domni din Regat”
Iată cum relata ziarul „Dimineața”, din 25 noiembrie 1937, mărturisirea lui Spiridon Boita despre începuturile activității sale pe frontul secret: „Într-o bună zi m-am pomenit cu niște domni din Regat, care m-au îmbiat să lucrez pentru autoritățile românești. Erau profesorul Udrea, care a funcționat la Liceul comercial din Salonic, și generalul Grozea. M-am așteptat să mă viziteze. Au fost și pe la alții, căci rosturile lor prin părțile noastre datau mai de mult. Am primit. Țin minte că m-am sfătuit o noapte întreagă cu nevasta. Soția mea e de origină ungurească, dar s-a arătat cînd ne-am luat o femeie vrednică de o adevărată româncă. Nu numai că m-a ajutat în toate, dar a suferit cu mine rigorile lungi ale temnițelor maghiare”.
Spiridon Boiță a îndeplinit misiuni informative în Timișoara, Szeged, Szolnok, precum și în Bucovina, reușind să procure planurile fortificațiilor din Carpați construite de-a lungul Mureșului și Oltului transilvan. A acționat travestit în geambaș, muncitor de fabrică, tăietor de copaci în pădurile de frontieră, negustor etc.
Filiera șefului Poliției din Predeal
În rezidentura lui Spiridon Boiță au activat la un moment dat aproape 200 de colaboratori. Informațiile culese au fost transmise în Regat prin intermediul șefului Poliției din Predeal.
Spiridon Boiță a executat o importantă misiune în Ungaria și Banat, unde a trebuit să verifice informațiile potrivit cărora Germania și Austro-Ungaria și-au retras o parte din trupe pentru a le concentra împotriva Serbiei. În această misiune a fost urmărit și arestat la Timișoara, dar a fost pus în libertate, datorită calităților sale de a-și motiva prezența și legenda acțiunile în teatrul operațiunilor militate. Din Timișoara a plecat la Vârșeț, unde a aflat de la un colaborator șvab (colaborator al Serviciului de informații al Armatei române) că Puterile Centrale au adus trupe din Galiția pe frontul sârbesc. Pentru verificarea informației a plecat la Szeged, cu scopul de a obține, de la oamenii pe care-i avea acolo, elemente suplimentare privind efectivele ce au tranzitat prin gara orașului și înzestrarea lor de luptă. Mai mult, a prelevat pământ de pe roțile tunurilor, care a fost expertizat la București de pedologi și geologi, constatânduse că provine din Galiția și din apropiere de Varșovia. În această misiune, Spiridon Boiță a avut o „umbră protectoare” ce l-a urmat pas cu pas și pe care a simțit-o: „Un personaj misterios pe care n-am putut niciodată să-l identific supraveghea ca un factor de prim ordin în ierarhia secretă a organizației modul cum se îndeplineau instrucțiunile și cum lucra echipa.
Am avut nu odată dovada că nimic nu-i scăpa din activitatea noastră misteriosului personaj. Era în curent cu toate mișcările, știa cu o uimitoare precizie cum s-a procedat într-o anumită misiune mai grea, dacă rezultatul era cel conform cu realitatea. Era cu un ochi ațintit din umbră asupra întregii noastre organizații”(„Dimineața”, 26 noiembrie 1937).
REȚEAUA BUCOVINEANĂ
Un important „nucleu” informativ a fost constituit în nordul Moldovei, sub conducerea profesorului Aurel Moldovan, care a activat cu folos pe linia de frontieră și în Bucovina ocupată de Imperiul Austro-Ungar. Profesorul Aurel Moldovan și-a ales colaboratorii dintre membrii familiei sale (frații Dumitru, Iosif și Rudolf) și prieteni, precum profesorii Tofan și George Muntean, medicul Ilie Pitecaru, avocatul Nicolae Carabeovski, pădurarul Rudolf Findler etc. Frații lui Aurel Moldovan, Iosif și Rudolf au fost arestați și condamnați la 15, respectiv 10 ani de închisoare.
Pentru meritele sale, Aurel Moldovan a fost încadrat ca agent acoperit în Siguranța Generală și i s-a acordat dreptul de a se stabili în București. Și alți români bucovineni au fost încadrați în Siguranța Generală. De pildă, la Poliția din Dorohoi erau Gheorghe Popa și Dimitrie Moldoveanu, care circulau ca agenți acoperiți, cu permise de circulație pe frontieră, emise, ,,în interesul siguranței statului”, de către Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale.
Cum a fost prins spionul „flecar, hazliu, galanton și imaginativ-combinativ”
Învățătorul David Pop a fost recrutat cu ajutorul fratelui său, Romulus Pop (farmacist în Ploiești) și al soției acestuia.
Despre David Pop, însemnările lui Maximilian Ronge sunt edificatoare asupra talentului și calităților de spion ale acestuia: „David Pop era neobosit. Niciodată nu stătea, mai mult de o zi pe săptămână, în casa lui, era veșnic în căutare de noi colaboratori. Mai ales, îl găsim dând târcoale în mediul militar. Pretutindeni e la pândă, pretutindeni caută să culeagă o informație. (…).
Câte nu iscodește ! Ca să se dea bine pe lângă cucoane, le poftește în trăsura lui, și fiindcă îl interesază lucrările de fortificații, el frecventează, îmbrăcat în straie de vânător, pe muncitorii care trebăluiesc la aceste fortificații. Când se brodește în vreo localitate se dă drept chiabur, jucând cărți, cu o gentilețe remarcabilă, cu soldații cantonați. Îi lasă pe parteneri să câștige și profită de buna lor dispoziție ca să le scoată informații. Acesta este David Pop”(„Dimineața”, 26 noiembrie 1937)…
Cum a reușit spionul-șef al Imperiului Austro-Ungar să-l cunoască atât de bine pe David Pop? David Pop, spre deosebire de Boita, un taciturn viclean, era flecar, hazliu, galanton, imaginativ-combinativ, nu întotdeauna precaut, fapt pentru care a căzut într-o cursă întinsă de Maximilian Ronge, care i-a trimis acasă niște „prieteni din regat”, în realitate agenți austro-ungari. Unul dintre „prieteni” i-a făcut și o percheziție discretă, descoperindu-i carnețelul cu numele colaboratorilor. Au urmat supravegherea, interceptarea corespondenței, a întâlnirilor și, inevitabil, arestarea principalului nucleu al „Clubului spânzuraților”. Lui Spiridon Boiță i-a fost arestată soția, care era etnică maghiară, dar și fiica în vârstă de 11 ani.
Au fost condamnați la moarte prin spânzurătoare opt dintre inculpați, printre care Spiridon Boiță, David Pop, Victor Pop, Ion Coman, Zaharia Munteanu, Nicolae Hamza.
La 27 octombrie 1918, organele revoluționare create în urma prăbușirii Imperiului AustroUngar și consiliile naționale românești au dispus amnistia tuturor condamnaților pentru participarea la lupta pentru eliberarea Transilvaniei.
Când autoritățile austro-ungare au estimat că numărul ardelenilor care furnizează informații inamicului român a trecut de 1.000, au ordonat mobilizarea și trimiterea în prima linie a frontului a tuturor intelectualilor români în vârstă de până la 50 de ani.