Spectacolul „Solitaritate”, creat de Gianina Cărbunariu la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, a fost invitat pentru mai multe reprezentaţii în două importante teatre europene, în luna ianuarie 2015. La Teatro de la Abadia din Madrid vor avea loc două spectacole, în 23 şi 24 ianuarie, iar la Théâtre National de la Communauté Française de Belgique din Bruxelles au fost programate patru reprezentaţii, în 28, 29, 30 şi 31 ianuarie 2015.
Spectacolul „Solitaritate” a fost prezentat în secțiunea oficială a Festivalului de la Avignon din 2014, fiind nominalizat de presa de specialitate ca unul dintre spectacolele emblematice ale ediţiei din acest an, care s-a dorit a fi una politică, curajoasă, care să celebreze democrația și diversitatea.
„Acuității perspectivei politice, autoarea Gianina Carbunariu îi adaugă relevanța teatrală, precum și un simț al ironiei mușcătoare ce nu ocolește nici un subiect, cu atât mai puțin simbolurile naționale. (...) Spectacolul lovește direct, just și în forță”, spune René Solis în Libération – 20 iulie 2014, România grandorii (grandorilor).
„Valoarea spectacolului rezidă în maniera în care datele concrete din realitate se transformă pe scenă într-un material exploziv. Dramaturg cu o ironie caustică, Cărbunariu atacă just și în forță. Punând degetul pe rană, umorul său devastator aduce în prim plan propriile noastre contradicții de cetățeni europeni privilegiați,” se afirma de către Les InRoks pe 21 iulie 2014, „Solitaritate”, un portret necruțător al societății românești.
„Teatrul Gianinei Cărbunariu este ireverențios. Iar atuul său este un sens al umorului și al autoderiziunii pe care autoarea îl distilează în fiecare replică. Râsul devine disonant și ne vorbește de fapt de o Românie care a trecut de la comunismul de fier la liberalismul banului”, se afirma în L’Humanite la 21 iulie 2014 de către Marie-José Sirach, Vântul rău al capitalismului românesc.
„Solitaritate” este o producție originală creată în cadrul proiectului Villes en Scène/CITIES ON STAGE, de Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu în parteneriat cu Folkteatern Göteborg, Odéon-Théâtre de l'Europe din Paris, Théâtre National de la Communauté Française de Belgique, Teatro Stabile din Napoli, Teatro de La Abadía din Madrid și Le Festival d'Avignon. Proiectul CITIES ON STAGE este finanțat cu sprijin din partea Comisiei Europene.