Spectacolul „Poker Face”, de Petr Kolecko, regia Adela Biţică, scenografia Ştefan Caragiu, o producţie a Teatrului Nottara, a fost distins cu Premiul pentru cea mai bună scenografie la Festivalul NETA, de la Vraţa, Bulgaria.
Premiul a fost atribuit de un juriu format din reputaţi specialişti ai ţării gazde, reprezentaţia fiind apreciată şi de invitaţii din străinătate prezenţi.
”Poker Face” este un text contemporan al dramaturgului ceh Petr Kolecko, tradus în limba română de Mircea Dan Duţă şi prezentat iniţial, acum doi ani, în cadrul proiectului „Spectacolul începe cu o lectură”. Ulterior, în coproducţie cu UNATC I. L. Caragiale, a devenit unul dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul Teatrului Nottara. Din distribuţie fac parte atât îndrăgiţii actori ai Teatrului Nottara, Victoria Cociaş şi Ion Haiduc, cât şi tinerii interpreţi Cristiana Ioniţă şi Costin Dogioiu”, informează www.agerpres.ro.
Teatrul Nottara a participat la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional al Noii Acţiuni Teatrale Est-europene, organizat de Teatrul de Dramă şi de Păpuşi din Vraţa, Bulgaria şi Asociaţia Europeană de Teatru NETA, desfăşurat în paralel cu Festivalul Naţional al Teatrului de Studio, aflat la cea de a 26-a ediţie.
Festivalul NETA şi-a propus să prezinte cele mai noi tendinţe ale teatrului contemporan, precum şi specificul naţional din ţările est-europene. Au fost prezentate trupe din statele membre ale acestei reţele teatrale, respectiv din Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Serbia, Slovenia, Rusia şi România