Spectacol pe cer în această noapte. Momentul în care Perseidele ajung la apogeu

În noaptea de duminică spre luni, 11 spre 12 august, ploaia de stele ajunge la apogeu. Perseidele se întorc pentru un spectacol total în toiul nopții. Apoi, exploziile de lumină și culoare vor crește în intensitate chiar înainte de răsărit. Specialiștii vin cu sfaturi pentru o observare cât mai bună a spectacolului din această noapte.  

Spectacolul stelelor căzătoare

Denumite dupa constelatia din care se spune că provin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele „roiuri” de meteori activi care își fac apariția în decursul unui an.

Este, totodată, unul dintre cele mai strălucitoare fenomene și mai ușor de observat în timpul căruia se pot observa „meteori de un albastru strălucitor - şi foarte mulţi”, spune astronomul Don Pollacco de la Universitatea Warwick, citat de Associated Press, potrivit News.ro.

Cum se observă cel mai bine o ploaie de meteori?

Momentul cel mai potrivit pentru observarea unei ploi de meteori este la miezul nopţii şi în orele dinaintea zorilor.

Sunt mai uşor de observat într-un câmp deschis, departe de luminile oraşului.

Sigur, cea mai importantă condiție ține de vreme. Ploile de meteori sunt vizibile în nopţile fără nori, când Luna luminează cel mai puţin.

Emisfera nordică va avea cea mai bună privelişte a Perseidelor.

Vârful din acest an coincide cu o Lună plină în proporţie de circa 40%.

Orice roi de meteori are o anumită perioadă în care este activ şi un moment de maxim, în care activitatea meteorilor este cea mai mare.

Pentru Perseide, perioada de activitate este între 17 iulie şi 26 august.

Când se văd cel mai bine Perseidele în România?

 

În România, Perseidele ating apogeul în ziua de 12 august, între orele 16:00 şi 19.00 TLR (timpul legal român).

Pentru că maximul vine în timpul zilei şi meteorii nu se pot vedea ziua, va trebui să vă uitaţi pe cer în noaptea de dinaintea maximului, adică în noapte de 11 spre 12 august, şi în cea de după, 12/13 august.

Se vor putea observa panta ascendentă şi panta descendentă a maximului, în intervalul 11-14 august, potrivit astro-urseanu.ro.

Cei ce vor observa fenomenul din zonele cu cer curat vor putea vedea maxim 100 de meteori pe oră.

Cei ce observă din oraşe vor putea vedea circa 10-20 de meteori pe oră.

Pentru a vedea cât mai mulţi meteori, este nevoie să priviţi cerul măcar o oră, întinşi pe spate.