Viața de actor are fațete dintre cele mai diverse. Și neașteptate. Poate că cele mai dure experiențe sunt legate de turneele în zona rurală, așa cum se întâmpla în anii `80, caracterizați de economia la curent electric, la hrană, și în general la orice. Actorul George Custură, de la Teatrul ”Sică Alexandrescu” din Brașov, a povestit în studioul Evenimentului zilei, la emisiunea ActReflect, în ce condiții se desfășurau spectacolele, în casele de cultură. E drept, spune el, că oamenii de la sate îi primeau pe artiști cu cea mai mare căldură. În schimb, condițiile în care se desfășurau spectacolele, iarna, erau de-a dreptul înghețate. Nu de puține ori apa din pahare se transforma în gheață. Cel mai rău era însă atunci când, în timpul reprezentației, se lua curentul electric. Practic, singura care nu a înghețat niciodată a fost scena. Soluția găsită de echipa tehnică era de-a dreptul ingenioasă. Aduceau autobuzul, care îi transportase pe actori, până în fața sălii, iar șoferul aprindea farurile, cu faza lungă. În felul acesta personajele, cu tot cu povestea lor, erau iluminate.
Spectacol în lumina farurilor autobuzului. Viața actorului George Custură
Recomandarile noastre