Rapid a învins aseară, scor 3-0, Poli Iaşi chiar în ziua în care Comisia de Apel a Federaţiei Române de Fotbal le-a anulat giuleştenilor apelul în „cazul Bricheta“.
Fără spectatori, elevii lui Marian Rada s-au simţit la fel de bine ca şi la meciul precedent disputat cu tribunele goale pe arena „Valentin Stănescu“, 5-1 cu Ceahlăul. > În minutul 45 al partidei din Giuleşti s-a petrecut o fază mai rar întâlnită pe stadioanele de fotbal. Daniel Pancu, antrenorul-jucător al echipei Rapid, a avut o dispută verbală dură cu brazilianul Cesinha, coechipierul său, iar „centralul“ Sebastian Colţescu, martor la incident, le-a arătat celor doi rapidişti cartonaşul galben. > Supărat pe decizia Comisiei de Apel a FRF, care ieri a respins apelul făcut de clubul Rapid în „cazul Bricheta“, George Copos a cerut implicarea presei în soluţionarea problemei. „Cereţi şi voi, ca a patra putere în stat, motivarea deciziei luate de Comisia de Apel. Veţi descoperi că argumentele pe care le-am adus dovedesc clar că totul a fost o făcătură“, s-a plâns Copos. > Suspendaţi, antrenorii Marian Rada şi Ionuţ Popa nu au simţit deloc efectele pedepsei. Pentru că partida s-a disputat fără spectatori, clubul giuleştean fiind suspendat după scandalul de la meciul cu Steaua, Rada şi Popa şi-au dirijat fără probleme echipele de la înălţimea tribunei LIGA I RAPID - POLI IAŞI . . . . . . . . . 3-0 Marcatori: N. Grigore (31), Pancu (62), Buga (83) RAPID: D. Coman 6 - Săpunaru 6, Maftei 6, M. Constantin 5, Bozovici 5 (65, I. Stancu 5) - E. Dică 6 (81, Herea), N. Grigore 7, Pancu 7, Cesinha 5 - Burdujan 5 (69, Buga 6), Boya 6. Antrenor: Marian Rada POLI IAŞI: Brăneţ 5 - Homei 5, Kalai 4, Ad. Ilie 4, Paruolo 5 - Bernsjak 5 (29, Buta 6), Straton 5 (60, Miclea 6), Milea 5, Naidin 5, Sfârlea 4 (77, Pălimaru) - A. Cristea 6. Antrenor: Ionuţ Popa
Stadion: „Valentin Stănescu“; Spectatori: 70; Arbitri: S. Colţescu 6 - D. Demetrescu 6, Ad. Midişan 6