Specialiştii au finalizat cercetarea exploziei de la mina Petrila
- Adam Popescu
- 10 martie 2009, 13:45
Cercetătorii din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexploziva (INSEMEX) Petroşani au finalizat expertiza tehnică privind cauzele care au dus la producerea exploziei din subteranul minei Petrila din data de 15 noiembrie 2008.
Specialiştii nu vor încă să dezvăluie conţinutul acesteia, până la finalizarea anchetei. Documentul a fost înaintat atât Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, cât şi inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Petroşani care anchetează cauzele exploziei de la mina Petrila. În paralel cu cercetătorii INSEMEX şi profesorii de la Universitatea de Mine Petroşani au făcut o cercetare proprie privind împrejurările şi cauzele care ar fi putut produce deflagraţia, document ce a fost de asemenea înaintat inspectorilor de muncă. Potrivit inspectorilor de muncă, cu toate concluziile specialiştilor ancheta în cazul exploziei de la Petrila se află în faza finală, iar cel târziu săptămâna viitoare dosarul va fi trimis organelor de urmărire penală.
„Am primit raportul de expertiză şi studiul profesorilor de la Universitate iar acum lucrăm la finalizarea anchetei. În cel mult 10 zile vom înainta dosarul la Parchet”, ne-a declarat Ileana Bodea şef birou ITM Petroşani. Procurorul Ioan Nicodim care se ocupă de latura penală a anchetei ne-a declarat că inspectorii de muncă stabilesc acum cauzele, responsabilităţile şi starea de fapt şi urmează să-i fie transmis când vor fi finalizate aceste aspecte procesul verbal.
200 de angajaţi audiaţi
Ancheta privind deflagraţia de la mina Petrila a fost una extrem de complexă în care procurorii şi inspectorii de muncă au audiat peste 200 de angajaţi ai minei Petrila, care au avut tangenţe cu locul de muncă în care a avut loc explozia. Au fost audiaţi şi, uneori chiar reaudiaţi, muncitorii necalificaţi, vagonetarii, minerii, artificierii, conducătorii formaţiilor de lucru, şefii de sector, şefii responsabili cu aerajul, directorii minei, directorii din cadrul CNH şi chiar conducerea Companiei Huilei.
În accidentul minier de la mina Petrila, din data de 15 noiembrie, au murit 13 mineri şi salvatori mineri, iar alţi 13 au fost răniţi grav. Toţi ortacii care au fost implicaţi în accidentul minier au fost decoraţi de preşedintele României Traian Băsescu cu pentru profesionalismul, curajul şi spiritul de sacrificiu dovedit în cadrul misiunilor de salvare care au urmat tragicului eveniment de la mina Petrila.