Speak și Ștefania, replici acide în mediul online! Ce gafă a făcut Ștefania, chiar în fața centrului de testare

Sursa foto: Facebook

Cuplul format din Speak și Ștefania au câștigat o mare popularitate în mediul online. După ce au participat la celebra emisiune Asia Expres, cei doi tineri au început să aibă din ce în ce mai mulți susținători. Simplitatea și faptul că sunt mereu deschiși față de fanii lor reprezintă punctele lor forte. De fiecare dată când apar împreună, este imposibil ca dialogul lor să nu aibă și ceva înțepături.

Speak și Ștefania au reușit din nou să își distreze fanii cu un schimb de replici amuzante. Cei doi formează un cuplu de câțiva ani, iar relația dintre ei este una specială. Nu multe persoane ar aprecia sinceritatea celebrului cântăreț, însă frumoasa lui iubită pare să fie făcută din același aluat. În mediul online, vedetele au apărut în diverse ipostaze și ne-au obișnuit deja cu micile înțepături care au loc între ei.

Cuplul a mers împreună la un centru de testare COVID-19, iar în timp ce își așteptau rândul, Speak a observat că iubita lui petrece prea mult timp pe telefon. Pentru a-i atrage atenția asupra acestui fapt, el a făcut o glumă, spunându-i că are ”probleme cu psihicul”. Ștefania nu s-a lăsat mai prejos, așa că i-a oferit partenerului său o replică de zile mari.

„Ai probleme mari cu psihicul, ești foarte urâtă”, spune Speak. Ștefania reacționează imediat: „Ai reușit să mă plictisești și astăzi, de două ori”, a fost schimbul de replici dintre cei doi iubiți.

Unde și cum a început povestea de dragoste dintre Speak și Ștefania

Într-un interviu acordat celor de la viva.ro, cuplul a dezvăluit modul în care a început relația lor. Speak a declarat că între ei a fost o chimie încă de la început. Le făcea plăcere să vorbească unul cu celălalt și să petreacă timp împreună. Deși lucrurile între ei au evoluat destul de repede, artistul nu a vrut să facă publică de la început povestea de iubire. Fiind un tip mai organizat, acesta a considerat că trebuie să fie sigur de sentimentele sale înainte să le împărtășească cu toată lumea.

”Ne-am cunoscut printr-un prieten comun, am început să vorbim și ne-am dat seama că timpul trece foarte repede interacționând. Ne făcea plăcere să stăm de vorbă unul cu altul. Am fost zgârciți cu detaliile pentru că nu poți ieși public să îți asumi ceva, dacă nu ești sigur de ce ți se întâmplă și că este ceea ce trebuie. Eu sunt mai organizat cu lucrurile astea, și tocmai de aici a venit această zgârcenie. Când a fost să fie ceva serios și sigur, atunci am început să facem publice acele detalii pe care toată lumea le aștepta de la noi”, a declarat Speak pentru viva.ro.

La rândul ei, frumoasa Ștefania a mărturisit că primul pas în relație a fost făcut de către Speak, însă primul sărut a venit din partea amândurora. Relația dintre cei doi a fost una diferită, dansatoarea menționând faptul că ei și-au descoperit prima dată defectele, apoi calitățile.

”Primul pas l-a făcut Ștefan, el m-a abordat, însă sărutul cred că a venit din partea amândurora. A fost chimie la prima vedere, nu dragoste. Relația noastră a început foarte diferit față de cum eram amândoi obișnuiți. Ne-am văzut mai întâi defectele, ca prieteni, apoi atuurile, devenind un cuplu. Așa cum am zis de nenumărate ori principalul nostru atu este că, în primul rând, suntem cei mai buni prieteni”, a mărturisit și Ștefania.