Spaţiul Schengen: Bulgaria ameninţă că renunţă la politica de consens în cadrul UE

Spaţiul Schengen: Bulgaria ameninţă că renunţă la politica de consens în cadrul UE

Bulgaria a ameninţat astăzi că va renunţa la politica sa de consens în cadrul chestiunilor de politică europeană, în urma refuzului de a fi primită, alături de România, în spaţiul Schengen. Avertismentul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe, Nikolaï Mladenov, la două zile de la decizia anunţată la Bruxelles.

"Bulgaria nu este candidată, ci membră la Uniunea Europeană. Avem o poziţie asupra tuturor subiectelor discutate în Consiliul European şi există numeroase politici care nu pot fi realizate fără cooperarea noastră", a declarat şeful diplomaţiei bulgare, în primul comentariu făcut după decizia de joi a oficialilor de la Bruxelles.

"Nu ne puterm permite ca cetăţenii noştri să fie trataţi drept cetăţeni europeni de rang inferior în Europa", a subliniat ministrul bulgar, potrivit AFP. Consiliul UE al miniştrilor de Interne (JAI) a amânat, joi, aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, deşi cele două state au îndeplinit criteriile tehnice.

Olanda şi Finlanda s-au opus aderării celor două ţări, blocând obţinerea consensului. Practic, aderarea României şi Bulgariei nu a mai fost supusă la vot, amânându-se pentru o dată ce nu a fost stabilită. Cele două state au invocat motive ce nu ţin de condiţiile tehnice cerute în mod obişnuit pentru ca un stat să adere la Schengen  - rezultate ireversibile în lupta împotriva corupţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News