Spania s-a antrenat cu Grecia

Grecia, campioana europeană de acum patru ani, a pierdut toate meciurile de la EURO 2008, ultimul, în această seară, împotriva Spaniei, scor 1-2. Spania, calificată în "sferturi" înainte de această partidă, a aliniat o echipă fără mulţi titulari. Cu toate acestea, grecii nu au fost capabili să se impună, deşi au deschis scorul prin Charisteas. Spaniolii merg în sferturile de finală cu moralul ridicat, după ce au câştigat grupa cu maxim de puncte. Următorul meci al echipei conduse de Luis Aragones va fi cel cu Italia, pe 22 iunie, la Viena.

Min. 90. Fluier final al meciului. Spania câştigă pe final, cu scorul de 2-1, meciul cu ultima campioană europeană, Grecia. Guiza şi de la Red au punctat pentru Spania, în timp ce Charisteas a marcat singurul gol al Greciei la EURO 2008.

Min.88. GOOOOOOL! 1-2! Guiza aduce Spania în avantaj, marcând cu o lovitură de cap din aproierea careului de 6 metri. Campioana europeană en-titre părăseşte cometiţia fără nici o victorie.

Min. 78. Golul pluteşte în aer la Geneva, Sergio Garcia de la spanioli şi Amanatidis de la greci ratând fiecare câte o ocazie clară de gol, dar şuturile lor nu au avut precizie.

Min. 71. Ratare importantă şi pentru Spania, Giuza trage puternic în diagonală, însă mingea ocoleşte poarta grecilor.

Min. 63. Charisteas ia o acţiune pe cont propriu, îl driblează pe Reina, dar şutul din unghi nimereşte bara spaniolilor. Meciul este mult mai animat decât în prima repriză, atât grecii, cât şi spaniolii jucând mult mai deschis.

Min. 61. GOOOOOOL! 1-1! Spania egalează după o combinaţie frumoasă între Guiza şi de la Red, acesta din urmă învingându-l pe bătrânul Nicopolidis cu un şut puternic din interiorul careului de 16 metri.

Min. 53. Un nou şut senzaţional al lui Xabi Alonso, dar mingea loveşte bara porţii lui Nicopolidis. Căpitanul de conjunctură al Spaniei este cel mai periculos om al ibericilor şi doar ginionul l-a împiedicat să îşi treacă numele pe lista marcatorilor.

Min. 46. Fluier de start al reprizei secunde între Grecia şi Spania. Echipa de rezerve a Spaniei va încerca să treacă de puternica defensivă a Greciei şi să puncteze pe tabela de marcaj.

Evz.ro vă invită să participaţi pe durata turneului la concursul "Ghiceşte cu EVZ scorul zilei!", prin care puteţi câştiga un tricou-replică al echipei de fotbal a României sau un bax de bere. Min. 45. Sfâşitul primei reprize la Geneva. Grecii conduc cu 1-0, după ce Charisteas a marcat primul gol al echipei la acest turneu final. Primele 40 de minute ale meciului au fost plictisitoare, însă pe finalul reprizei echipele au jucat mult mai ofensiv. Charisteas a marcat şi acum patru ani împotriva Spaniei, însă de această dată este doar un gol de moral pentru echipa Greciei, care va părăsi competiţia.

Min. 42. GOOOOOOL! 1-0! Charisteas deschide scorul pentru Grecia printr-o lovitură de cap perfect plasată pe lângă portarul spaniol Reina. Golul atacantului grec aduce aminte de momentele de glorie traite de naţionala elenă acum 4 ani.

Min. 40. Spania iese la joc, Xabi Alonso şi Sergio Garcia ratând două oportunităţi bune de gol, ambele venite din două pase ale lijlocaşului de la Arsenal Cesc Fabregas.

Min. 30. Nici un şut pe spaţiul porţii în prima jumătate de oră a meciului. Apărările celor două echipe îşi fac datoria, în timp ce atacanţii sunt lipsiţi de inspiraţie.

Min. 23. Xabi Alonso revigorează atmosfera de pe stadionul Wals-Siezenheim cu un şut de la peste 50 de metri, dar mingea trece foarte puţin peste poarta lui Nicopolidis.

Min. 15. Partida este anostă şi în afară de câte o semi-ocazie la fiecare poartă, nici o echipă nu arată prea mult în această seară.

Min. 10. Meciul este lipsit de faze periculoase, echipa de rezerve a Spaniei nu pune mari probleme defensivei experimentate a Greciei. Elenii practică, după cum ne-au obişnuit în ultimii ani, un joc de aşteptare.

Min. 1. Arbitrul englez Howard Webb a fluierat începutul partidei de la Geneva. Jucătorii conduşi de pe bancă de Otto Rehhagel au beneficiat de lovitura de start şi pornesc primul atac spre poarta lui Reina.

Formaţii de start:

Grecia: Nicopolidis, Siropopoulos, Dellas, Basinas, Charisteas, Karagounis, Vintra, Salpingidis, Kyrgiakos, Amanatidis, Katsouranis. Antrenor: Otto Rehhagel.

Spania: Reina, Albiol, Fernando Navarro, Iniesta, Fabregas, Xabi Alonso, Sergio Garcia, Guiza, Arbeloa, Juanito, de la Red. Antrenor: Luis Aragones.

Echipele s-au întâlnit în faza grupelor şi la ediţia precedentă a campionatului european, meciul terminându-se la egalitate, scor 1-1. Acel meci a fost hotărâtor pentru evoluţia echipelor, Spania oprindu-se în grupe, în timp ce grecii au câştigat turneul în faţa tării gazdă, Potrugalia.

Citţi şi: Comentariul meciului Rusia - Suedia 2-0

Chivu: "N-am putut mai mult"

Ceartă în vestiarul tricolorilor

Antijocul a plecat acasă

Gică Popescu: "Noi eram mai valoroşi decât generaţia asta"

Găsiţi cinci asemănări între cele două echipe Imnul şi prima lecţie, cea a respectului

REMEMBER ROMÂNIA - ITALIA

REMEMBER ROMÂNIA - FRANŢA