Un purtător de cuvânt al Poliției a declarat că este vorba despre trei bărbați originari din Siria.

Când au fost descoperiţi cei trei indivizi, în jurul orei 18.40 (16.40 GMT), camionul frigorific se afla într-o benzinărie din Hernani şi plecase cu o zi înainte din Belgia, relatează Agerpres.

Șoferul altui camion, după ce a auzit strigăte din camion, a chemat serviciile de urgență. Acestea au descoperit "trei bărbați cu probleme respiratorii", conform purtătorului de cuvânt al Poliției.

Cei trei au fost internați în spital și se află sub observație.

Încă nu se ştie dacă ei s-au urcat în camion în Belgia sau în altă parte şi nici dacă șoferul era la curent cu faptul că cei trei bărbați se ascundeau în camionul său.

La sfârșitul lunii august, 71 de migranți au fost găsiți fără viață într-un camion frigorific pe marginea unei autostrăzi din Austria, cel mai probabil asfixiați.