La finalul acestei săptămâni, amatorii de lectură vor avea la dispoziţie un al treilea volum marca Ilf şi Petrov: "America fără etaje", cronica voiajului motorizat în SUA al celor doi scriitori ruşi.
"America nu ştie ce va fi cu ea mâine. Noi însă ştim şi putem spune cu exactitate ce-o să se întâmple cu noi peste cincizeci ani", scriau Ilia Ilf (pseudonimul lui Ilia Arnoldovici Fainzilberg) şi Evgheni Petrov (pseudonimul lui Evgheni Petrovici Kataev) la finalul periplului lor prin SUA, care a durat din noiembrie 1935 până în ianuarie 1936.
Dincolo de sarcasm, o astfel de afirmaţie nu e lipsită de ironie postumă, căci Ilf s-a stins în aprilie 1937, în urma unei tuberculoze contractate, se pare, în timpul călătoriei în Statele Unite, călătorie ce constituie subiectul cărţii "America fără etaje". Cronica voiajului în SUA întreprins de cei doi scriitori ruşi, care conţine şi fotografii realizate de Ilf, le este accesibilă cititorilor autohtoni abia la finalul acestei săptămâni.
Proza de 472 de pagini, în traducerea Anei-Maria Brezuleanu, este publicată în colecţia "Biblioteca Polirom", coordonată de Bogdan Alexandru Stănescu. "America fără etaje" este al treilea volum de Ilf şi Petrov aflat la dispoziţia cititorilor români, după "Viţelul de aur" şi "Douăsprezece scaune".
Vânzarea climei De cum ajung la New York, Ilf şi Petrov provoacă incidente jenante. Întâi pentru că la hotel vor să le fie făcut patul, obicei nemaiîntâlnit în SUA. Cum au un al treilea ochi bine antrenat şi dedicat exclusiv reportajului, curiozităţile îi copleşesc. Îl întâlnesc pe Hemingway - "înţepat" pentru mărimea peştilor prinşi cu care se laudă ("un pic mai mici decît un caşalot, însă considerabil mai mari decât un rechin")- şi ajung la Sing Sing prin mijlocirea socrului lui. Vizitează scaunul electric numai pentru a afla că sicriele pentru condam naţi sunt "home made".
Omniprezenţa publicităţii îi sufocă: "Putem spune în chipul cel mai sincer: da, Coca-Cola îţi răcoreşte cu adevărat gâtlejul, îţi stimulează sistemul nervos, e terapie curată pentru o sănătate zdruncinată, domoleşte chinurile sufleteşti şi pe cel ce-o bea îl face genial ca Lev Tolstoi. Încearcă să spui altceva după ce ne-au vârât asta în cap timp de trei luni, zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă!".
Când ajung în orăşelul Redwood, unde se vinde climă, nici nu mai clipesc. Fabricile şi uzinele constituie un subiect predilect al celor doi scriitori ruşi, care se scuză nu o dată de faptul că puterile lor descriptive nu sunt pe măsura "obiectivelor". Pe măsură ce străbat SUA, cu automobilul, în compania lui Mr. şi Mrs. Adams, se declară dezamăgiţi de faptul că inginerii nu sunt trataţi precum VIP-urile.
"Noi ştim cine a construit Catedrala «Sf. Petru »de la Roma, deşi a fost ridicată cu câteva secole în urmă. Autorii acestui baraj, care reuneşte o tehnică remarcabilă cu o artă uimitoare a construcţiei, au dreptul la popularitate", se plâng prozatorii sovietici inginerului Thompson de la GE, unul dintre puţinii care obţinuseră din partea guvernului sovietic ordinul Steagul Roşu al Muncii.
Hollywoodul, pus la zid
Nimic nu le ascute limbile celor doi scriitori precum filmele artistice americane: "se află sub nivelul demnităţii umane. Noi credem că a vedea asemenea filme este o îndeletnicire înjositoare, căci mizează pe creierul de pasăre, pe gândirea înceată a cornutelor sau pe lipsa de pretenţii a cămilei".
Ilf şi Petrov definesc bugetul unui lungmetraj în funcţie de calitatea picioarelor eroinei, constată similitudinile dintre pelicule şi realitate - "cu singura diferenţă că gangsterii adevăraţi care atacă bănci şi răpesc copii de milionari nici măcar nu pot visa la veniturile aduse de filmele inspirate din viaţa lor" - şi deplâng prostituţia regizorilor: "aceşti maeştri admirabili suferă amarnic din pricina peliculelor de nimic pe care sunt obligaţi să le regizeze".
Ilf şi Petrov demontează din două propoziţii glamourul vedetelor - pe Bette Davis o întâlnesc în timp ce actriţa se plânge că n-a putut să-şi spele părul în ultimele 10 zile, căci trebuia "împuşcat" filmul!
Cât despre mirajul peliculei, concluzia intervine zdrobitor: "Un băiat drăguţ şi deştept, care învaţă bine la şcoală şi termină strălucit o universitate se poate transforma într-un idiot după câţiva ani de frecventare temeinică a cinematografelor".
Despre Ford, numai de bine
"Ford era un bătrân slab, destul de banal, un pic adus de spate, cu o faţă ridată, inteligentă, cu părul cărunt. Purta un costum nou, gri, pantofi negri şi o cravată roşie. Ford arăta mai tânăr decât cei şaptezeci şi trei de ani ai săi şi numai mâinile bătrâne, cafenii şi noduroase îi trădau vârsta. Se spunea că uneori dansa la serate. (...) - Fermierul, continuă Ford, face pâine, noi facem automobile, dar între noi stă Wall Streetul, stau băncile care vor să-şi ia cota-parte din munca noastră fără să facă nimic. La aceste cuvinte flutură din mâini de parcă ar fi gonit un ţânţar şi zise: - Ei se pricep doar la un singur lucru: să umble cu şmecherii, să jongleze cu bani. Ford detestă Wall Streetul. Înţelege prea bine că e suficient să-i dea lui Morgan o singură acţiune ca pe urmă acesta să pună mâna pe toate celelalte. Întreprinderea Ford este singura din State care nu depinde de bănci. În timpul conversaţiei, Ford şi-a agitat picioarele tot timpul. Ba şi le proptea în birou, ba îşi aşeza un picior peste celălalt, sprijinindu-l cu mâna, ba şi le punea pe amândouă pe parchet şi începea să se legene. Avea ochii apropiaţi şi sfredelitori, ca ai unui ţăran. În genere, semăna cu un ţăran rus, ager la minte, inventiv şi înzestrat de la natură, care îşi răsese brusc barba şi îmbrăcase un costum englezesc. Ford vine la lucru odată cu ceilalţi şi-şi petrece în uzină toată ziua. Până acum nici o schiţă de proiect n-a scăpat de semnătura lui. Am mai spus că n-are un cabinet personal. Vorbele lui Cameron despre el fuseseră: - Mr. Ford circulă. Oare de câtă forţă şi voinţă e nevoie ca să «circuli» atât de uşor la şaptezeci şi trei de ani? Metoda de lucru a lui Ford a depăşit de mult graniţele simplei producţii de automobile şi alte obiecte. Sistemul acesta a influenţat în cel mai înalt grad viaţa lumii. Însă omul care a conceput sistemul n-a crescut odată cu el. A rămas ceea ce a fost: un mecanic. E adevărat, un mecanic genial, dar nu mai mult. Şi în timp ce activitatea lui şi a altor industriaşi a transformat America într-o ţară în care nimeni nu ştie ce se va întâmpla a doua zi, Ford le spune cu încăpăţânare celor din jur: - Problema asta nu mă priveşte. Eu am obiectivul meu. Fac automobile. La despărţire, Henry Ford, care se interesează de Uniunea Sovietică şi nutreşte o oarecare simpatie pentru ea, ne întrebă: - Care e acum situaţia financiară a ţării dumneavoastră? Noi tocmai citiserăm în ajun, în «Pravda», celebrul articol al lui Grinko şi de aceea i-am putut oferi cele mai proaspete informaţii: - Foarte bine, spuse minunatul mecanic, zâmbind deodată cu zâmbetul unui bunicuţ cu faţa plină de zbârcituri, să nu vă băgaţi niciodată în datorii şi să vă ajutaţi unii pe alţii."