EVZ a mers pe urmele sosiei preşedintelui şi a aflat că iubeşte, deopotrivă, votca şi berea. Nu-i plac blondele şi îi spune soţiei Maria, chiar dacă o cheamă Ana.
Seară de seară, „Băsescu“ ajunge acasă cu un autobuz al fabricii la care lucrează. Când se dă jos, bătrânii care sporovăiesc pe banca din staţie îl salută zâmbind: „Să trăiţi domnu’ preşedinte!“. „Băsescu“ le răspunde hăhăind. De la staţie până la blocul său din satul muncitoresc în care a ajuns cu 30 de ani în urmă nu sunt mai mult de 100 de metri. În drum îi este pusă o cârciumă, unde poposeşte negreşit pentru a se relaxa în faţa unui pahar de votcă, acompaniat de unul de bere. Şi aici, aceeaşi adresare: „Ce mai face domnu’ Băsescu? Cum a fost ziua de muncă a domnului preşedinte?“. Dacă eşti un străin picat în barul din Gura- Barza (o fostă localitate minerească, situată la 11 kilometri de municipiul Brad, în judeţul Hunedoara), ai toate motivele să crezi că preşedintele Traian Băsescu sa deghizat într-un simplu muncitor. Doar că „preşedintele“ este un simplu electrician care seamănă leit cu Traian Băsescu. A vrut să fie marinar
Gheorghe Robciuc are 52 de ani. S-a născut în Dărmăneşti (Suceava), iar liceul l-a terminat la Brăila. „După liceu am vrut să dau admitere la Marină, la marina comercială, nu la cea militară. Am trecut de toate probele preliminare, examene medicale, probe fizice şi aşa mai departe. Din 17 pe loc am mai rămas câte şase. Când a venit vremea examenelor teoretice, mi-am zis că nu vreau să devin raţă şi nu m-am mai dus la examene“, povesteşte bărbatul. A venit armata, timp în care a cunoscut-o pe soţia lui, Ana (49 de ani). Amândoi au decis că cel mai bine ar fi să se mute la Gura-Barza, lângă Brad, unde mina de aur mergea pe-atunci din plin. În 1978, el s-a angajat ca electrician la Uzina de Utilaj Minier şi Reparaţii, iar soţia lui a ajuns să muncească într-o fabrică de confecţii.
„Ceferiştii nu m-au crezut“
Un an mai târziu a apărut şi Cristian, primul lor copil, iar în 1987 Dumnezeu i-a mai îmbogăţit cu doi gemeni, Bogdan şi Monica. Viaţa lor a decurs normal, până prin 1992. „Eram la Teiuş şi aşteptam un tren într-o cârciumă de lângă gară. Câţiva ceferişti, când m-au văzut, s-au uitat lung la mine, după care m-au salutat cu «Să trăiţi, domnule ministru!». Habar nu aveam că pe atunci Băsescu era ministru al transporturilor şi că eu semăn cu el. Ceferiştii nu m-au crezut când le-am spus că nu mă cheamă Băsescu. Au alertat pe toată lumea şi se apucaseră toţi să măture pe-acolo“, povesteşte Gheorghe Robciuc, pe un ton hotărât, gesticulând, involuntar, à la Băsescu. Porecla aproape că i-a devenit nume în toată regula între 1996 şi 2000, când adevăratul ministru făcea furori ca membru al guvernului CDR-ist.
ÎNTÂLNIREA
Sosia lui Băsescu a fost „descoperită“ anul trecut, la Serbările Naţionale de la Ţebea. În momentul în care Robciuc a ajuns la intrarea în cortul PDL, unde Traian Băsescu făcea un popas, a fost întrebat de preşedinte cu un hohot de râs şi o întrebare directă: „Tu eşti ăla... mă?!“. Cei doi au stat câteva minute de vorbă. După ce-a ieşit din cortul PDL, „Băsescu de la Gura-Barza“ a fost asaltat de oameni din mulţime care doreau să dea mâna cu preşedintele şi să-şi spună păsurile. Până şi SPP-iştii erau amuzaţi de situaţie: „Noi acum pe care Băsescu trebuie să-l păzim?“. „Odată eram într-o mică excursie cu nişte prieteni. Era chiar în perioada-n care se vorbea de suspendarea preşedintelui, iar pe acea terasă erau vreo 200 de persoane. Când am intrat, toată lumea s-a ridicat în picioare şi a început să aplaude şi să strige în cor «Băsescu, Băsescu, Băsescu». Până să apuc să spun ceva, m-am trezit făcând poze după poze cu mai toată lumea care trăgea de mine. Atâtea poze n-am făcut nici când am fost eu mire“, spune, râzând, sosia preşedintelui. LITORALUL, CA UN VIS
„Mă duc la Neptun, poate mă confundă paznicii“ „Băsescu“ de la Gura-Barza munceşte acum ca electrician de întreţinere într-o fabrică de volane, iar „Maria“ lui este muncitoare la secţia de centuri de autoturisme a aceleiaşi fabrici (o unitate din comuna Ribiţa a grupului Key Safety Systems). „Băsescu“ şi-a cerut disponibilizarea de la uzina minieră în 1997, pe parcursul programului de restructurare a mineritului demarat de „colegul“ Radu Berceanu. O vreme s-a descurcat mai greu cu banii. Pasionat de electronică, a supravieţuit mai ales din reparatul de televizoare. În toată zona Bradului este cunoscut, mai ales de cei cu televizoare vechi. Îi merge mai bine de vreo patru ani, de când s-a angajat ca electrician cu „un salariu obişnuit, de muncitor“. Ţine cu Avântul Mahmudia
Gheorghe Robciuc spune că n-ar vrea deloc să fie el preşedinte: „Vreau doar salariul lui. Hîhîhî... Acuma, serios, am o mare dorinţă: să-mi pot permite să merg şi eu într-un concediu, cu soţia mea. Până acum am mai mers, dar cu copiii, la părinţi ori la socri, sau câte două zile aici, aproape, la Geoagiu. O să mă duc la Neptun, poate mă confundă şi paznicii şi mă lasă să intru acolo la una dintre vilele acelea. Să vezi acolo, Mario, ce-o să mai dau eu la interviuri, hîhîhî“. Gheorghe Robciuc se declară admirator al preşedintelui: „Este un om de caracter, tupeist, curajos, care spune pe faţă ce are de spus, fără să se ascundă. Eu sunt apolitic. Simpatizez persoane, nu partide. Deocamdată, în afară de Băsescu, nu mai am pe cine să apreciez“. Nu-i plac însă blondele, spunând că la o femeie frumoasă nu contează culoarea părului, mai ales dacă este şi deşteaptă. În plus, nu ţine nici cu Steaua, nici cu Rapid: „Eu sunt suporter al echipei Avântul Mahmudia . Este echipa păcii! Este singura care-ntr-o întreagă ediţie de campionat a reuşit să înscrie doar trei goluri, să încaseze 113 şi să facă numai trei puncte“. DE SEZON
„Prima-doamnă“ pune murături
Sosia preşedintelui locuieşte la ultimul etaj al unui bloc muncitoresc din Gura-Barza, într-un recent reamenajat apartament de 60 de metri pătraţi, cu trei camere, hol, bucătărie, baie şi balcon. Dintre cei trei copii, doar Bogdan mai locuieşte cu părinţii. Când vine vorba despre soţia lui, „Băsescu“ rosteşte cuvântul „Şefa“. Când nu-l foloseşte, apelează la prenumele „Maria“ (ca pe nevasta „originalului“), cu toate că pe nevasta lui o cheamă Ana. Uneori reuşeşte să o necăjească. „Ce primă-doamnă sunt eu, mă!? O primă- doamnă pune murături? Eu tocmai asta am terminat de făcut acum!“, îl ceartă femeia. „Nu-mi place să merg cu el, mai ales că mai toată lumea care nu-l ştie deja îl confundă cu Băsescu. Seamănă mult, doar că nu-i fuge ochiul, nu are gropiţe şi e mai înalt cu vreo câţiva centimetri. Când mă supără rău, îi spun că-i fac ochiul ca al lui Băsescu şi-i mai fac şi gropiţe în obraji!“.
VIAŢĂ DE SOSIE
Amintiri cu Stalin şi Ceauşescu
Preşedinţii au avut dintotdeauna „dubluri“ care i-au înlocuit în diverse ocazii (de multe ori în situaţii de „risc“). E o practică obligatorie, mai ales în paranoicele regimuri comuniste (se zvoneşte că, de fapt, Kim Jong-Il ar fi murit şi Coreea de Nord e acum condusă de sosia lui). Robciuc nu vrea să spună dacă i-a fost făcută o ofertă de a-l suplini „oficial“ pe Băsescu. Discreţia e prima pe fişa unui asemenea post.
Cele patru „copii“ ale „Tătucului“
Fostul colonel de securitate Dumitru Burlan şi-a adunat amintirile într-o carte, în 2003. Sosia povesteşte cum îşi „menaja“ Elena Ceauşescu soţul în ultimii ani, cerând ca toate informaţiile importante să treacă întâi pe la ea, să nu-i dea palpitaţii dictatorului bolnav de diabet. Burlan a dezvăluit şi cum a fost distrus „guvernul din umbră“ gândit de Nicuşor, mezinul cuplului Ceauşescu. Când nu avea chef să meargă în inspecţii la Casa Poporului, dictatorul îşi trimitea o sosie. Muncitorii recunoşteau însă trucul, pentru că Elena nu-l respecta şi mergea înaintea lui. Când era însoţită de „original“ stătea mereu în spate.