Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, ieri, achitarea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul privind constituirea Băncii Internaţionale de Dezvoltare (BID), în care a fost acuzat de fals în declaraţii şi uz de fals.
Concret, judecătorii au stabilit că omul de afaceri nu a folosit banii FNI pentru a contribui la capitalul Băncii de Investiţii şi Dezvoltare.
Decizia de ieri a tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel, însă, spun procurorii, „vom face asta numai dacă vom mai considera oportun“. Concret, Vîntu „a scăpat“ de efectele unei sentinţe care, la data pronunţării, făcea adevărate valuri în mass-media românească: cea prin care era condamnat, de Judecătoria Sectorului 1, la doi ani de închisoare, în regim de detenţie. De la acel moment, Sorin Ovidiu Vîntu a repurtat două victorii în faţa procurorilor. Mai întâi, în decembrie 2007, când cele mai grave acuzaţii din rechizitoriu au fost prescrise şi, ultima oară, ieri, când dosarul a fost îngropat. Şi asta pentru că, după ce infracţiunile de care SOV s-ar fi făcut vinovat, în opinia procurorilor, au fost prescrise, omul de afaceri a decis continuarea procesului. Motivul: curăţarea reputaţiei, puternic afectată de decizia judecătorească prin care era trimis după gratii. În tot acest timp, avocaţii omului de afaceri au utilizat toate mijloacele posibile pentru „dinamitarea“ demersului anchetatorilor, în ceea ce a alcătuit, la vremea respectivă, o veritabilă „gherilă juridică“. Memorabili rămân, în acest sens, cei doi ani în care dosarul „BID“ a fost, practic, „îngheţat“, fiind transferat, în urma unor chichiţe avocăţeşti, între instanţe şi Curtea Constituţională.