Sorin Grindeanu, vești bune pentru români! Lucrările la un drum foarte important au fost finalizate

Sorin Grindeanu, vești bune pentru români! Lucrările la un drum foarte important au fost finalizate Sorin Grindeanu. Sursa foto: Gabriel Petrescu | Dreamstime.com

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, anunță că joi, 21 aprilie, a fost deschisă circulaţia pe lotul 1 din tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti (DEx 12). Mai mult, acesta anunță că lucrările au fost finalizate mai devreme decât era stipulat în contractele de investiții. Un alt lot de drum va fi deschis în iunie 2022, mai spune Grindeanu.

Ministrul Transporturilor anunță că lucrările privind un lot de aproape 20 de km din DEx 12 sunt gata înaintea termenului limită stabilit în proiect.

Sorin Grindeanu anunță finalizarea lucrărilor pentru 18,5 km de drum

„Lucrările au fost finalizate cu o lună mai devreme faţă de termenul contractual. Cu o lungime de 18,5 km (Robăneşti - Piatra-Olt), acest lot al DEx 12 va asigura şi ocolirea oraşului Balş.

Evitarea tranzitării localităţii va scurta timpul de deplasare pe relaţia Craiova, va elimina aglomeraţia din oraş şi va creşte gradul de siguranţă rutieră în zonă", spune ministrul Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult, Sorin Grindeanu anunță că în iunie urmează a fi deschisă circulația și pe lotul numărul 2, cel dintre Piatra - Olt şi Valea Mare, întins pe o distanţa de 21,35 km.

„Acest lot va asigura ocolirea municipiului Slatina, unde la ora actuală traficul rutier provoacă ambuteiaje şi disconfort", spune șeful Transporturilor.

Construirea celor două loturi din tronsonul 2 al DE Craiova-Piteşti a fost demarată în luna septembrie a anului 2019, iar proiectul pentru Drumul Expres Craiova-Piteşti a fost început în anul 2017, cel din urmă fiind finanțat din fonduri europene prin POIM 2014-2021, conform Agerpres.

Sorin Grindeanu anunță progrese în infrastructură

Sorin Grindeanu, cel care deține funcția de ministru al Transporturilor, transmite luni, 18 aprilie, că au fost publicate licitațiile privind studiile de fezabilitate pentru patru loturi de drum, întinse pe 230 de km.

„Astăzi au fost postate în SEAP anunţurile licitaţiilor pentru Studiile de Fezabilitate necesare celor 4 loturi ale Drumului de Mare viteză Filiaşi – Drobeta Turnu Severin – Domaşnea – Caransebeş – Lugoj (230 km). Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 15.06.2022. Durata pentru realizarea Studiilor de Fezabilitate pentru cele 4 loturi este cuprinsă între 18 luni şi 28 de luni”, a transmis oficialul, pe pagina sa de Facebook.

Care sunt termenele limită de realizare a lucrărilor

Mai mult, Sorin Grindeanu informează cu privire la termenele limită de execuție a lucrărilor, pentru fiecare lot de drum.

„Lotul 1: Filiaşi-Drobeta Turnu Severin (70 km), 18 luni; Lotul 2: Drobeta Turnu Severin – Domaşnea (65 km), 26 de luni; Lotul 3: Domaşnea-Caransebeş (45 km), 22 de luni; Lotul 4: Caransebeş-Lugoj (50 km), 18 luni Sunt termene realiste care permit ulterior construcţia acestui drum de mare viteză într-o perioadă de timp decentă”, a mai transmis ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

De altfel, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat începerea lucrărilor de construcție a variantei de ocolire a orașului Beclean. Potrivit informațiilor comunicate de oficialul social-democrat, ordinul pentru începerea activităților de pe șantier a fost emis vineri, 15 aprilie.