Sorin Grindeanu, propunere de ultimă oră. Care e marele proiect pentru Centura Capitalei
- Cristian Raducanu
- 28 aprilie 2024, 17:51
Duminică, 28 aprilie, Gabriela Firea și-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei. Fostul edil a fost însoțită de lideri marcanți ai Partidului Social Democrat, printre care și Sorin Grindeanu. Ministrul Transporturilor a adus în discuței un proiect cu implicații majore pentru bucureșteni și anume, Centura Capitalei.
Sorin Grindeanu, propunere pentru Gabriela Firea
Sorin Grindeanu a propus ca varianta ocolitoare, devenită între timp un inel al Capitalei, să fie preluată de Primăria Capitalei. De asemenea, ministrul Transporturilor și Infrastructurii a evidențiat și contrele între ministerul pe care îl conduce și Primăria Capitalei în privința lucrărilor pentru metrou.
„Am venit azi aici să-mi arăt susţinerea faţă de Gabi, faţă de Rares, faţă de Daniel, de Robert, de Adrian şi de colegii care candidează atât la sectoare pentru Consiliile Locale cât şi la Consiliul General. Dar mai vreau să transmit ceva. Cred că cel mai bun exemplu în aceşti patru ani a fost interminabila discuţie cu metroul între Ministerul Transporturilor şi Primăria Generală”, a declarat Sorin Grindeanu.
„A fost un dialog al surzilor”
Sorin Grindeanu a acuzat actuala administrație a Capitalei, condusă de Nicușor Dan, de lipsă de implicare și de comunicare pentru soluționarea unui proiect care afectează bunăstarea cetețenilor din București.
„De fapt, n-a fost un dialog. Eu tot am invitat la dialog şi a fost un război sau un dialog al surzilor. De pe partea cealaltă n-a venit nimic. Şi să ştiţi că cine pierde în final nu e ministrul Transporturilor sau primarul general sunt bucureştenii.
Dacă vrei să discuţi de un plan integrat al transportului în comun în Bucureşti, nu poţi să discuţi fără metrou. De aceea am invitat la dialog în toţi aceşti patru ani. Din păcate, n-am avut cu cine”, a completat Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu: Centura să fie preluată de Primăria Capitalei
Pentru ca scenariul să nu se repete pe viitor, Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată de Primăria Generală. Însă, ministrul Transporturilor a dat de înțeles că acesta variantă ar putea fi posibilă numai în cazul în care Gabriela Firea câștigă un nou mandat pentru PMB.
„De aceea, cred că o altă propunere, Gabi, care e una în favoarea bucureştenilor, este Centura să fie preluată în acest moment de către, sau în viitor, odată cu venirea ta la primărie, în administrarea Primăriei Generale. Pentru că a devenit, de fapt, dacă vrei, ca un bulevard interior, un inel al Bucureştiului.
Asta ar ajuta iarăşi la fel de mult şi sigur. Ne străduim în perioada următoare, până în septembrie, să terminăm A0, varianta sudică. Variantă care va scoate foarte mult trafic din Bucureşti”, a mai declarat ministrul Transporturilor.