Grindeanu, despre intrarea la guvernare: Nu am spus nu, nu am spus nici da

Grindeanu, despre intrarea la guvernare: Nu am spus nu, nu am spus nici daSorin Grindeanu. Sursa foto: Facebook

Sorin Grindeanu a oferit noi informații despre intrarea PSD-ului la guvernare. Președintele interimar al social-democraților a subliniat că vor lua o decizie numai după ce vor avea „toate datele” necesare.

Sorin Grindeanu: Nu am spus nu, nu am spus nici da

Sorin Grindeanu a reinterat declarațiile făcute după consultările informale de la Palatul Cotroceni, subliniind că, în prezent, nu au venit cu un refuz, dar nici nu au confirmat intrarea la guvernare.

„Am văzut, și nu o dată,  dorința de a avea PSD-ul în interiorul coaliției de guvernare. N-am spus nu, n-am spus nici da, nu vreau să fiu greșit înțeles. Vreau să consult și vrem să consultăm baza partidului, poate unora nu le place.

E decizia noastră, a PSD-ului, cum facem aceste lucruri și pe ce drum o vom lua, în opoziție sau la putere, dar atunci când vom lua această decizie, vreau să avem toate datele - ceea ce se propune, care este programul, care vor fi măsurile, care e gândirea politică - și în acel moment, pe diverse variante, Partidul Social Democrat, totuși în continuare cel mai important partid din Parlament - care nu în urmă cu trei ani, în urmă cu jumătate de an, de 1 decembrie, s-a clasat pe locul întâi la alegerile parlamentare și are cel mai mare grup - va lua decizia, dar având toate datele (...)”, a explicat Sorin Grindeanu.

Nu intrăm într-o zonă de negociere, fiindcă nu cerem anumite lucruri

Întrebat dacă PSD va lua o decizie luni și dacă va impune condiții pentru a intra la guvernare, liderul interimar al partidului a răspuns..

„Acele decizii se iau într-un for mai lărgit. Nu avem condiții, nu vrem - și am anunțat de la început - nu intrăm într-o zonă de negociere, fiindcă nu cerem anumite lucruri.

Noi ne spunem punctele de vedere, încercăm să le armonizăm, că nu suntem puși pe a distruge, din contră, încercăm să le armonizăm cu ceilalți și, dacă se va reuși acest lucru, vom decide în interiorul partidului pe ce cale vom merge. E simplu, nu e altcumva. Nu suntem în situația de a pune condiții, pentru că nu cerem nimic”, a adăugat el.

Sorin Grindeanu, despre șefia la SRI

Sorin Grindeanu a fost întrebat și despre intenția de a numi un nou șef la SRI. În legătură cu această întrebare, el nu a oferit un răspuns clar cu privire la interesul PSD de a face o astfel de numire.

„Tocmai ce v-am răspuns, că nu punem niciun fel de condiții și nici nu discutăm lucrurile în forma asta. (...) Am văzut că n-am anunțat-o doar eu, ci și ceilalți care au venit după noi la aceste consultări informale (cu președintele Nicușor Dan - n. r.) au anunțat că asta ar fi ordinea, ordine firească. Haideți să vedem programele, proiectele, măsurile și după aceea discutăm de partea cealaltă”, a mai spus el, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News