Ministerul Educației va putea modifica prin ordin de ministru numărul orelor/disciplină pentru învățământul online.
Asfel, potrivit ultimelor modificări legislative aprobate de Guvern, Consiliile de administrație ale școlilor vor putea propune ca orele să se desfășoare online.
„În învățământul preuniversitar, în funcție de evoluția situației epidemiologice, Consiliul de administrație al școlii poate propune, în urma consultării Asociației de părinți, ca desfășurarea activității didactice care presupune prezența fizică a antepreșcolarilor, preşcolarilor și elevilor, să se realizeze prin intermediul tehnologiei și a internetului”, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Educației.
Sorin Cîmpeanu, preşedintele Consiliul Naţional al Rectorilor, a făcut câteva precizări referitoare la şcoala online la nivelul grădiniţei şi al claselor primare.
„De 1-4 vă rog să nu mai vorbim de online. La fel şi la preşcolari. E o contradicţie în termeni, e stupid să vorbeşti de online la grădiniţe şi 1-4. Domeniile se împart în patru în marile universităţi ale lumii. Sunt, în primul rând, socio-umanele, unde e mai uşor să organizezi activităţi online. Apoi avem categoria universităţilor tehnice. Acolo e complicat să faci laboratoarele şi lucrările practice online. Acolo ar merge jumătate şi jumătate.
Avem apoi medicină şi farmacie. Se pot face cursuri online, dar nu şi laboratoare sau lucrări practice. La final, avem universităţile vocaţionale, care au specificitatea lor. Nu poţi face online pentru că nu ai pian acasă. Mai sunt şi suflători. Cum sufli cu mască?", a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24.
Ministerul Educaţiei a anunțat, miercuri, că Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă privind instituirea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, în unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar.
Consiliul de Administraţie al şcolii va fi cel care poate propune ca activităţile didactice să se desfăşoare online.
De asemenea, în cazul în care în şcoli nu există spaţii suficiente pentru a fi respectate normele sanitare, inspectoratele şcolare pot solicita autorităţilor locale să pună la dispoziţie spaţii pentru desfăşurarea cursurilor.
Cât despre învăţământul superior, desfăşurarea cursurilor şi examenelor, ce presupune prezenţa fizică a studenţilor, va fi decisă prin hotărâre a Senatului universitar, potrivit romaniatv.net