Tenismena ajunsă deja la vârsta de 30 de ani a decolat în această dimineaţă spre Miami, acolo unde va debuta săptămâna viitoare primul turneu de pe tărâm american, din 2021, din seria WTA 1000.
Sorana Cîrstea a ajuns până în turul al treilea al primului Grand Slam al anului, de la Australian Open, dar jucătoarea originară din Bucureşti speră la şi mai mult. După ce a încheiat 2020 cu un titlu cucerit la compteţia ITF de la Dubai, sportiva de 1,77 metri îşi propune să îşi treacă în palmares încă un trofeu.
„Am avut în început de sezon bun şi sunt pe un trend ascendent de ceva vreme. Cred însă că rezultatele nu sunt pe măsura jocului pe care l-am arătat. Sper din tot sufletul să câştig un turneu. Acest este obiectivul meu pe termen scurt, să cuceresc un trofeu mai important decât cel de la Dubai, din decembrie anul trecut” a spus Cîrstea, plină de optimism, înainte de a se îmbarca în avionul cu destinaţia Miami.
Cîrstea nu se sperie de condiţiile de la Miami
Încântată că a scăpat de carantina dură, de două săptămâni de zile, prin care a fost nevoită să treacă la Melbourne, Sorana Cîrstea declară că nu va avea nicio problemă să se acomodeze cu condiţiile de la întrecerea din statul Florida. Cîrstea nu va mai intra în izolare şi va putea să se pregătească direct pe terenul de antrenament.
„M-am obişnuit deja cu sistemul acesta nou. Trebuie să ne păstrăm nervii tari şi să conştientizm că ne aflăm acolo pentru un turneu, şi nu pentru turism. Am deja aproape şase luni de experienţă cu acest sistem nou de a fi într-o bulă şi cred că deja m-am obşinuit” a explicat, cu zâmbetul pe buze, tenismena de 30 de ani.
Se bucură pentru Monica Niculescu
Cîrstea a primit, de asemenea, cu entuziasm vestea numirii în fruntea echipei de FED Cup a României a colegei sale, Monica Niculescu. Sorana e ferm convinsă că Niculescu se va descurca de minune în această dublă postură, de antrenoare şi de jucătoare şi tricolorele au toate şansele să treacă de barajul cu Italia, programat la mijlocul lunii viitoare (16 şi 17 aprilie), în „Sala Polivalentă” din Cluj - Napoca.
„M-am bucurat enorm pentru Monica Niculescu. Are experienţă extrem de multă şi oferă, de asemenea, multe zâmbete şi glume. Cred că merită această poziţie şi cred că se va descurca excelent. Ştie foarte mult să aplaneze conflictele, dar ştie şi să glumească. Cred că ea este o alegere perfectă. Este fix ceea ce îi trebuie echipei naţionale” a mai adăugat Cîrstea.