Concursul Internaţional de Canto “Hariclea Darclée” şi Cursurile de Măiestrie Artistică Master Class iniţiate de cunoscuta soprană Mariana Nicolesco au obţinut înaltul patronaj al UNESCO, informează un comunicat de presă.
Soprana Mariana Nicolesco a participat zilele trecute la reuniunea de la Paris a ambasadorilor onorifici ai Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).
Mariana Nicolesco este laureată a Medaliei UNESCO pentru merite artistice, conferită de directorul general Federico Mayor, şi deţine titlul de artist UNESCO pentru pace, conferit de directorul general Koichiro Matsuura.
“Noul director general al UNESCO, Irina Bokova, a numit-o în 2013 ambasador onorific UNESCO, iar zilele trecute, la reuniunea de la Paris, considerând valoarea demersului şi a realizărilor Marianei Nicolesco în raport cu idealurile legate de patrimoniul mondial al culturii, a anunţat public acordarea înaltului patronaj UNESCO Festivalului, Concursului Internaţional de Canto «Hariclea Darclée» şi Cursurilor de Măiestrie Artistică Master Class iniţiate de aceasta”, se arată în comunicat.
În 2015, se vor împlini 20 de ani de la crearea acestor manifestări culturale, la care au participat până acum peste 2.200 de tineri artişti din 47 de ţări şi de pe cinci continente, celebrare ce coincide cu împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea UNESCO. “Ecourile mondiale ale acestor evenimente confirmă credoul Marianei Nicolesco, care afirmă dintotdeauna că «Nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul»”, conform comunicatului.
În pregătirea ediţiei jubiliare din anul viitor, la Brăila, între 28 iulie şi 3 august, vor avea loc Cursurile de Măiestrie Artistică Master Class oferite de Mariana Nicolesco, la care şi-au anunţat participarea peste 70 de talente din România, Republica Moldova, Spania, Polonia, Italia, Armenia, Franţa, Slovenia, Statele Unite şi China.