Ultimele sondaje. Sunt pe podium, dar e o luptă strânsă pentru locul doi. Fluctuațiile PSD dau emoții social-democraților.
- Cora Muntean
- 20 aprilie 2019, 12:00
În preferințele bucureștenilor, PSD continuă să ocupe prima poziție la alegerile europarlamentare din mai. Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS a dat publicității datele privind celui nou sondaj de tip OMNIBUS pentru București.
Sondajul a fost efectuat în perioada 29 martie - 15 aprilie. Dacă duminică ar fi organizate euroalegerile, PSD ar fi votat de 27 la sută dintre repondenți. La sondajul anterior, din februarie, social-democrații aveau cu un procent mai puțin. Însă, partidul lui Liviu Dragnea a scăzut masiv în preferințele alegătorilor din Capitală față de luna noiembrie, când înregistra 38 la sută.
Pe locul doi se află Alianța 2020 (USR+PLUS), cu 21 la sută. Și alianța lui Barna și Cioloș a pierdut două procente.
Liberalii sunt cotați cu 19 la sută în preferințele electoratului și vin tare din urmă. În noiembrie și februarie, partidul condus de Ludovic Orban staționa la 15%.
Tot despre o evoluție spectaculoasă este vorba și în cazul ALDE. Liberal-democrații ar obține 17% din sufragii.
Potrivit sondajului CURS, restul formațiunilor nu ajung la 10%. Pro România lui Victor Ponta ar obține 7%, iar PMP, formațiunea pentru care Traian Băsescu este cap de listă la euroalegeri, atinge 6%.
Sondajul a fost realizat în Municipiul București pe un volum eșantion de 1067 respondenți și are o marjă de eroare de +/- 3,0% la un nivel de încredere de 95% prin interviuri față în față la domiciliul respondenților. Perioada: 29 martie - 15 aprilie 2019.
În ceea ce privește situația la nivel național, la alegerile din mai, sondajul Politico.eu, dat recent publicității, arată că tot PSD obține cele mai multe locuri în Parlamentul European, dar este în scădere. Sondajul anterior indica faptul că formațiunea ar câștiga 10 locuri. Cu 23,64%, cât este cotat acum, PSD pierde un loc. PNL ar obține 8 locuri, tot în scădere, cu 22,35%.
Pentru prima dată, în sondajul Politico.eu, USR și PLUS sunt măsurate împreună. Cu un procent de 17,9% ar obține 7 locuri în PE.
Pro România și ALDE câștigă fiecare câte patru scaune, fiecare cu puțin peste 10 la sută. Diferența dintre cele două formațiuni nu este nici de un procent.
În continuare, sondajul european arată că deși UDMR aproape atinge pragul (este cotată la 4,89%), nu intră în PE. PMP ar obține și mai puțin, respectiv 3,81%.