SONDAJ INSCOP. Klaus Iohannis și Victor Ponta, în scădere
- Andreea Udrea, consultant politic
- 23 iulie 2015, 10:53
Potrivit unui sondaj INSCOP realizat în iulie, la comanda Adevărul, președintele Iohannis se află pe primul loc în topul încrederii, dar a scăzut față de luna aprilie.
61,6% dintre respondenţi care au indicat că au încredere multă şi foarte multă în șeful statului, față de 65% în aprilie.
Klaus Iohannis este urmat de Mugur Isărescu cu 42,8%, guvernatorul BNR înregistrând o uşoară creştere faţă de măsurătoarea din aprilie (40.1%). Pe locul al treilea îşi consolidează poziţia George Maior cu 27,6% dintre opţiuni, în creştere faţă de aprilie (24,8%), iar pe locul al patrulea se situează premierul Victor Ponta cu 21,7%, în scădere faţă de aprilie când înregistra 24,4%.
Ponta se află la egalitate cu Sorin Oprescu care se bucură de încrederea a 21,6% dintre respondenţi (20,1% în aprilie). Urmează Mihai Răzvan Ungureanu cu 19,7%, în creştere semnificativă faţă de aprilie (15%) între timp director al SIE.
Măsurat în premieră în Barometrul INSCOP-Adevărul, vicepremierul Gabriel Oprea cumulează 17,4% dintre opţiuni, în contextul în care culegerea datelor s-a suprapus cu perioada de interimat în fruntea Guvernului şi cu o largă expunere mediatică, potrivit Adevărul.
Gabriel Oprea este urmat de Cătălin Predoiu cu 16,8% (15,7% în aprilie), Mircea Geoană cu 16,1% (15,8% în aprilie), Călin Popescu Tăriceanu cu 6% (17,1% în aprilie), Traian Băsescu cu 15% (15,6% în aprilie), Alina Gorghiu cu 15% (13,5% în aprilie), Monica Macovei cu 14,4% (15,3% în aprilie), Rovana Plumb are un grad de încredere de 11,2%, Vasile Blaga- 10,9% (8,4% în aprilie), Liviu Dragnea- 9,2% (7,9% în aprilie), Ion Iliescu- 9% (10,4% în aprilie), Elena Udrea - 5,1% (4,1% în aprilie), Laszlo Tokes - 2,5% (3,2% în aprilie). Ultima poziţie în topul încrederii în personalităţile publice este ocupată de Kelemen Hunor cu 2,3% (3,8% în aprilie).