În şedinţa FRF în care s-a făcut primul pas pentru îndepărtarea lui Piţurcă de la echipa naţională s-a vorbit foarte puţin despre noul selecţioner al României. Doar Lupescu a "scăpat" o scurtă frază: "Noul antrenor trebuie să fie un băiat cu putere de muncă, dispus să facă treabă şi să aibă experienţă". Aşadar, cine o fi acest misterios nume? Evz.ro vă prezintă o listă de antrenori, din care vă invităm să îl alegeţi pe cel care credeţi că va fi noul selecţioner al României.
Preşedintele Mircea Sandu l-a însărcinat pe directorul Ionuţ Lupescu să negocieze cu Piţurcă rezilierea amiabilă a contractului. Suma propusă de federali este de 250.000 de euro.
Tehnicianul a lipsit de la şedinţă. Ionuţ Lupescu are misiunea de a propune până pe 10 mai un nou selecţioner. Preferatul suporterilor naţionalei este Mircea Lucescu, antrenorul în vârstă de 63 de ani al ucrainenilor de la Şahtior.
Numele lui este şi pe buzele oficialilor de la federaţie, dar nimeni nu a anunţat mutarea decisivă.
Vă invităm să îl alegeţi pe cel care credeţi că va fi noul selecţioner:
Dan Petrescu- Vârstă: 41 de ani
- Avantaje: este omul care a însoţit creşterea în valoare a Urziceniului. Un alt avantaj este de ordin material, fiind greu de crezut că, în cazul în care el va fi alesul, nu se va înţelege cu FRF la bani.
- Dezavantaje: experienţa internaţională, ca antrenor, se rezumă la o "dublă" pierdută cu Hamburg. A antrenat o singură dată la o echipă cu pretenţii (Rapid), cedând repede presiunii.
- Potrivire: este "băiat" şi este dispus să facă treabă. La capitolul experienţă, stă destul de slab
- Vârstă: 39 de ani
- Avantaje: este antrenorul de care se leagă cea mai mare realizare a unei echipe româneşti de club din ultimii ani: semifinala UEFA din 2006, cu Steaua. Şi-a început cariera de antrenor din 2000, având experienţă de nouă ani, timp în care a antrenat în România şi Arabia Saudită.
- Dezavantaje: ultima experienţă este cea din campionatul saudit, unul destul de slab cotat.
- Potrivire: este "băiat" şi are experienţă. Totuşi, Olăroiu a declarat pentru EVZ că nu este interesat să vină la naţională şi crede că numele său nu ar trebui să fie pe lista posibililor succesori ai lui Piţurcă
- Vârstă: 56 de ani.
- Avantaje: are aproape 20 de ani în antrenorat. A fost antrenor al naţionalei României între 2000 şi 2001 şi are fler în promovarea tinerilor jucători, iar România are nevoie de o reconstrucţie.
- Dezavantaje: ţine foarte mult la valoarea contractului şi este un tip polemic. Este posibil să nu fie agreat de Lupescu, deoarece Boloni a consfinţit retragerea din naţională a "Kaiserului".
- Potrivire: nu este nicidecum un "băiat", dar la restul cerinţelor impuse de Lupescu corespunde perfect.
- Vârstă: 44 de ani.
- Avantaje: este disponibil, nefiind nevoit să renunţe la un contract pentru preluarea naţionalei.
- Dezavantaje: de cele mai multe ori, cei care l-au numit antrenor au judecat cu gândul la jucătorul Hagi: aşa a ajuns la Galatasary, Bursaspor, Steaua sau la naţionala României, pe care a antrenat-o în 2001, ratând calificarea la Mondialul asiatic.
- Potrivire: este un "băiat", fiind din generaţia lui Lupescu, şi vrea să facă treabă, dar, până acum, nu a demonstrat că poate.
- Vârstă: 40 de ani.
- Avantaje: aparţine noii generaţii de antrenori. Pe plan internaţional are experienţa Cupei UEFA, competiţie în care a reuşit cu Rapid calificarea în sferturile de finală. L-ar putea avea ca sfătuitor pe tatăl său, experimentatul Mircea Lucescu.
- Dezavantaje: ar putea să nu fie acceptat de unii dintre veteranii naţionalei.
- Potrivire: poate fi considerat „un băiat”, aşa cum a fost trasat de Lupescu portretul noului selecţioner, iar la capitolul experienţă stă destul de bine.
- Vârstă: 63 de ani.
- Avantaje: este cel mai cunoscut antrenor român, cu o experienţă vastă, în campionate precum cel al Italiei, Turciei şi Ucrainei, şi un palmares bogat, atât pe plan intern, cât şi internaţional. A calificat naţionala la turneul final al Campionatului European din 1984.
- Dezavantaje: nu este pe placul anumitor oameni din anturajul naţionalei. Este o fire independentă, care nu permite nimănui să-i dea „indicaţii preţioase” referitoare la cum trebuie să-şi facă treaba.
- Potrivire: categoric nu este „un băiat”.
- Vârstă: 49 de ani.
- Avantaje: are experienţă cu mai multe echipe atât din România, cât şi din străinătate. Este omul sub a cărui conducere o echipă din provincie, CFR Cluj, a reuşit eventul după 16 ani.
- Dezavantaje: „Ando” a dat dovadă de instabilitate, cel mai lung mandat al său ca antrenor numărând doar trei ani, la Dinamo.
- Potrivire: nu este chiar un băiat”, dar este experimentat.
- Vârstă: 47 de ani.
- Avantaje: a ocupat banca tehnică la mai multe echipe, iar la Dinamo şi Rapid a obţinut performanţe, pe plan intern.
- Dezavantaje: ca şi Andone, cariera sa de antrenor s-a caracterizat prin instabilitate.
- Potrivire: are putere de muncă şi experienţă.
<!--
--> /* $('pageForm').addEvent('submit', function(e) { new Event(e).stop(); var url = settings['URL']+"/library/ajax/handlePolls.php?action=pageVote"; this.action = url; this.method = "POST"; this.send({ onComplete: function(text, xml) { alert(text); } }); }); */
CITIŢI ŞI: