SONDAJ. Ar fi bine ca "Evenimentul zilei
" să revină la "Bulina roşie"
?

SONDAJ. Ar fi bine ca "Evenimentul zilei
" să revină la "Bulina roşie"
?

Odată cu reîntoarcerea lui Ion Cristoiu în redacția "Evenimentului zilei", îi invităm pe cititorii noștri la o dezbatere privind celebra siglă a ziarului - "Bulina roșie": credeți că ar fi bine ca "Evenimentul zilei" să reintroducă sigla pe copertă?

Campaniile de presă pe care le-a dus "Bulina roşie", sub conducerea lui Cristoiu, au făcut să tremure demnitarii acelor vremuri, au schimbat mentalitatea cititorilor şi au fixat ziarul, ca un reper inconfundabil, în istoria presei din România. Vestea că Ion Cristoiu se întoarce la "Evenimentul zilei" stârneşte un interes uriaş. Pe bună dreptate: cotidianul fondat şi condus de Patriarhul presei româneşti a revoluţionat întreaga mass-media autohtonă. Ziarul a apărut pe 22 iunie 1992 şi, până în luna decembrie a aceluiaşi an, vindea mai bine de jumătate de milion de exemplare.

Persecuţiile la adresa incomodului ziar, concretizate prin sabotarea aprovizionării cu hârtie, au făcut ca vânzările să nu depăşească milionul.

Recordul stabilit de Ion Cristoiu nu a fost egalat. Campaniile duse de "Bulina roşie" au făcut să tremure demnitarii acelor vremuri, au schimbat mentalitatea cititorilor şi au fixat ziarul ca un reper inconfundabil, în istoria presei din România.

Crâmpeie de istorie

Nici o crimă nu avea voie să lipsească din ziar, patronatul oferind, de multe ori cu succes, recompensă pentru prinderea criminalilor. Lupta împotriva corupţiei , scandalurile de alcov, marile scamatorii politice, mistificările din sport au fost doar câteva dintre temele care făceau deliciile cititorilor.

Paralel cu ziarul, Ion Cristoiu a făcut şi o mare şcoală de presă. Mai toţi gazetarii de astăzi au trecut prin "clasa" lui. Unii au ajuns şefi şi proprietari de entităţi media, realizatori de emisiuni radio şi TV.

Fără excepţie, toţi îl recunosc drept Maestru şi toţi îl iubesc.

Vă prezentăm azi câteva pagini din colecţia de aur a "Evenimentului zilei"- Epoca Cristoiu. Cu sprijinul lui Ciprian Chirvasiu şi al fotoreporterului Răzvan Petrescu, ce strâng materiale pentru o carte dedicată începuturilor acestui ziar vă prezentăm câteva veritabile crâmpeie de istorie.

De la primul număr, la coperţi celebre, editoriale antologice şi chiar găina care a născut pui vii. Nu lipseşte ultimul editorial, din anul 1997, prin care redactorul-şef îşi anunţă plecarea şi reacţia cititorilor.

INCOMOD

Modelul Cristoiu

"Bulina roşie" s-a remarcat prin subiecte populare şi un format de prezentare a ştirilor preluat din presa interbelică. Având un colectiv numeros de reporteri, ziarul prezenta tot ce era interesant în România, reporterii săi fiind întotdeauna primii la faţa locului. Încă din primele luni, Ion Cristoiu a reuşit să intre în conflict cu autorităţile şi în special cu Ion Iliescu. Şi-a atras duşmănia serviciilor secrete şi a fost supus la numeroase tentative de intimidare. Cu cât persecuţiile au fost mai numeroase şi intense, cu atât a crescut simpatia cititorilor.

DEBUT ISTORIC. Pe 22 iunie 1992, apărea primul număr din "Evenimentul zilei"

NUMĂRĂTOARE. După 300 de numere, 600.000 de exemplare zilnic!

SENZAŢIONAL. Pe 2 septembrie ’93, s-a aflat că, la Paşcani, o găină născuse doi pui vii REPRESALII. Ion Cristoiu urmărit penal, la plângerea Preşedinţiei

CARITAS. "Evenimentul zilei" a pus umărul serios la demolarea celui mai mare joc piramidal din România şi la arestarea lui Ioan Stoica

ATAC LA VĂCĂROIU. Pentru că a redus subvenţiile sociale, premierul Nicolae Văcăroiu a intrat în colimatorul "Bulinei roşii". Ziarul nostru anunţa că, în urma demersului făcut de Văcăroiu, România va atinge noi culmi de foamete şi sărăcie

L-AM DAT JOS! La alegerile din ’96, "Evenimentul zilei" a fost adversarul nr.1 al lui Iliescu

DEMISIA. După aproape cinci ani de la lansare, în februarie 1997, Ion Cristoiu a părăsit redacţia "Bulinei roşii"

PROTESTE. Sideraţi, cititorii "Evenimentului zilei" înroşesc telefoanele redacţiei la vestea demisiei lui Ion Cristoiu

Ne puteți urmări și pe Google News