Obiceiul de a dormi cu televizorul aprins ar putea creşte riscul de obezitate. Femeile expuse la lumină artificială în timpul nopţii au o probabilitate mai mare de a se îngrăşa şi a deveni obeze sau supraponderale în următorii cinci ani, potrivit unui studiu la care au participat 44.000 de persoane.
Cercetarea, publicată în revista JAMA Internal Medicine, sugerează că eliminarea luminilor şi ecranelor din dormitor ar putea reprezenta o altă modalitate de a combate criza obezităţii, sugerează un nou studiu preluat luni de Press Association, citat de Agerpres
Cercetătorii de la National Institute of Environmental Health Sciences din SUA au monitorizat 43.722 de femei cu vârste cuprinse între 35 şi 74 de ani, pe o perioadă de cel puţin cinci ani.
Participanţii la studiu au oferit informaţii despre greutatea corporală, Indicele de Masă Corporală (IMC) şi orice formă de expunere la lumină artificială pe perioada nopţii.
Expunerea la lumină artificială pe perioada nopţii a fost legată de un risc crescut de creştere în greutate şi de dezvoltare a obezităţii, a constatat studiul.
În comparaţie cu cele care nu au fost expuse la lumină artificială, femeile care au dormit într-o cameră cu lumina sau televizorul aprinse au prezentat un risc mai mare cu 17% de a se îngrăşa 5 kilograme sau mai mult în următorii cinci ani.
Totodată, acestea au avut o probabilitate cu 22% mai mare de a deveni supraponderale şi cu 33% mai mare de a deveni obeze.
„Aceste rezultate sugerează că expunerea la lumină artificială pe timpul nopţii, în timpul somnului, poate reprezenta un factor de risc pentru luarea în greutate şi pentru a deveni supraponderal sau obez”, au precizat autorii.
Cercetătorii notează că expunerea la lumină artificială în timpul somnului poate reflecta alte comportamente nesănătoase cum ar fi viaţa sedentară sau o situaţie socioeconomică dezavantajoasă.
„Concluziile cercetării sunt foarte logice din punct de vedere biologic”, a spus Malcolm von Schantz, de la University of Surrey.
„Ştim că expunerea la lumină seara târziu ne va decala ceasurile biologice”.
„Ştim, din studii experimentale realizate pe oameni, că lumina în timpul nopţii ne afectează metabolismul într-un fel aflat în concordanţă cu un risc crescut de sindrom metabolic.”
„Aceste noi descoperiri nu modifică valabilitatea sfatului de a menţine o bună disciplină a somnului şi de a evita lumina şi dispozitivele electronice în dormitor, ci aduc mai multe argumente pentru a urma acest sfat”, a mai precizat cercetătorul.