Somitate în chirurgia hepatică, Prof. Dr. Yaman Tokat: „Cancerul de ficat poate fi vindecat!”
- Sandra Săl ăgean
- 3 aprilie 2017, 00:00
Turcia a dobândit titlul de lider mondial incontestabil în chirurgia hepatică, având 50 de centre specializate în transplantul de ficat. În fruntea chirurgilor care vindecă boli grave precum ciroza hepatică, cancerul hepatic, cancerul hepato-biliar, tumori de pancreas, alte afecțiuni hepato-biliare și pancreatice stă Prof. Dr. Yaman Tokat, considerat o somitate mondială a acestei ramuri medicale
Săptămâna trecută, profesorul Yaman Tokat a fost prezent la Bucureşti pentru a aniversa împlinirea unui deceniu de existenţă a companiei de turism medical, Vipmed International, cu ajutorul căreia foarte mulţi români cu probleme hepatice grave au ajuns pe masa lui de operaţie de la spitalul „Florence Nightingale”, din Istanbul.
Prof. Dr. Yaman Tokat este directorul departamentului de chirurgie generală şi transplant în cadrul spitalului şi a fost primul din ţara sa care a efectuat un transplant de ficat, în urmă cu 27 de ani. Turcia a ajuns acum să efectueze peste 1.200 de astfel de intervenţii anual, atât de la donatori în moarte clinică, dar predominant de la donatori vii.
FOTO: Medicul Yaman Tokat
Românii pierd lupta împotriva carcinomului hepatocelular
Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ciroza ficatului este a patra cauză a mortalităţii în România, după bolile de inimă, infarct şi cancer. Prof. Tokat a explicat, în exclusivitate pentru EVZ, de ce afecţiunile hepatice apar din ce în ce mai des: „Cancerul de ficat, cirozele şi hepatitele sunt mai des întâlnite acum pentru că mâncăm nesănătos, fumăm, consumăm alcool, nu facem mişcare. Ficatul se luptă cu toţi aceşti factori nocivi şi, în final, pierde. Toate acestea duc la ficat gras, iar ficatul gras creşte foarte mult şansa de a dezvolta un cancer hepatic. Am putea preveni acest tip de cancer într-o mare măsură dacă am avea mai multă grijă de noi”, explică dr. Yaman Tokat. „Înainte, cancerul era predominant cauzat de virusurile hepatice B şi C, însă acum există vaccin pentru hepatita B, iar hepatita C este vindecabilă”, a mai spus somitatea medicală. Important de ştiut este că ciroza creşte riscul apariţiei cancerului de aproximativ 1.000 de ori.
FOTO: Medicii Irinel Popescu și Yaman Tokat, la simpozionul de transplant hepatic
Rata de supravieţuire a pacienţilor săi este de 99,5%
Nu este considerat unul dintre cei mai buni chirurgi ai lumii doar pentru că a implementat transplantul hepatic în Turcia sau pentru că se fac peste 1.200 de astfel de intervenții de mare anvergură anual în ţara sa, de către chirurgi atestaţi de acesta, ci Prof. Tokat are şi un procent de supravieţuire al pacienţilor săi cu adevărat fabulos: 99,5%.
„La noi apelează oameni din toată Europa, dar şi din SUA sau alte continente pentru că avem un centru foarte mare, cu oameni foarte bine pregătiţi. Avem experienţă în această ramură şi medicii noştri sunt foarte atenţi atunci când pun un diagnostic. Avem radiologi foarte experimentați care prin ampla lor pregătire medicală ridică rata de succes a intervenţiilor chirurgicale la un nivel extraordinar. Astfel, cancerul de ficat poate fi tratat dacă este descoperit la timp. Dacă e afectat tot organul... Atunci e mai greu de tratat”, a explicat dr. Yaman Tokat, lăsând de înțeles că și atunci când se ajunge pe ultima sută de metri, încă mai există o șansă.
Prof. Dr. Tokat nu este la prima vizită în România, el participând de-a lungul timpului la mai multe conferințe și congrese în București. Prof. Tokat a oferit o importantă mână de ajutor în reuşita Centrului de Transplant Hepatic de la Institutul Fundeni, coordonat de Prof. Dr. Irinel Popescu.
Turism medical pentru românii care nu se pot trata în ţară
În speranţa unei noi şanse la viaţă, bolnavii de cancer sau de afecţiuni grave caută o a doua opinie şi chiar şi tratament peste graniţă, în ţări mai bine dotate din punct de vedere medical. Vipmed, o companie românească prin care mulţi români şi-au găsit „îngerul salvator”, l-a cooptat pe chirurgul turc în portofoliul său de medici colaboratori, cât şi pe alţi zeci de specialişti din diverse domenii, din peste 20 de clinici prestigioase ale lumii. Astfel, mulți români au reuşit să-şi salveze sau să-şi prelungească viaţa cu ajutorul turismului medical.
Din păcate, românii nu beneficiază de decontări parțiale sau integrale din partea statului dacă intervenția poate fi făcută, teoretic, în țară ori dacă destinația de tratament este trecută de granițele europene.