Şomerii, păsuiţi de bănci la rate

Şomerii, păsuiţi de bănci la rate

Băncile iau în calcul amânarea plăţii ratelor la credite pentru clienţii care intră în şomaj.

Banca Comercială Română (BCR) ar putea accepta să păsuiască o parte din clienţii care au rămas fără un loc de muncă şi nu-şi mai pot achita ratele. „Pentru cei care îşi pierd locul de muncă, am putea amâna pentru o perioadă foarte scurtă obligaţiile pe care le au faţă de bancă. Orice decizie în acest sens se va lua punctual, la nivel individual“, a declarat directorul executiv al direcţiei dezvoltare afaceri şi produse retail din cadrul BCR, Sorin Mititelu.

Totodată, banca va oferi suport tehnic şi consultanţă celor care vor întâmpina probleme financiare. Reeşalonarea creditului este o altă soluţie pe care contractele BCR o permit acum. Prin aceasta metodă, debitorii se pot „alege“ cu o rată mai mică, dar pe o perioadă de timp mai lungă. Potrivit reprezentantului BCR, în ultimele luni s-a înregistrat o creştere a restanţelor la credite, fapt care a fost cauzat şi de majorarea ratelor pentru creditele unde a expirat perioada promoţională de dobândă fixă.

Stabilitatea, înaintea profitului

Oficialii OTP Bank se alătură celor de la BCR, preferând „soluţia de mijloc“ la credite. „În această perioadă, este de preferat stabilitatea, înaintea profitului. Acesta va veni şi el în următorii ani“, ne-a de clarat trezorierul OTP Bank, Radu Petrea, referindu-se la o eventuală păsuire sau reeşalonare a creditelor aflate în curs. În condiţiile în care noile norme ale BNR de re la xare a creditelor nu se fac simţite mai deloc pe piaţă, băncile vor să-i ţină cât mai aproape pe clienţii actuali.

„Dacă vor fi probleme de returnare a creditului, ne gândim să luăm în con siderare şi o eventuală perioadă de graţie pentru cei care nu pot plăti. Acestea pot fi de o lună, două, poate şi patru, în funcţie de solicitant“, ne-a declarat László Diósi, preşedintele Consiliului de Administraţie al OTP Bank.

  • Potrivit Ministerului de Finanţe, numărul şomerilor la finalul anului va fi de circa 505.000, faţă de aproximativ 403.400, câţi erau la finele lui 2008.

Ne puteți urmări și pe Google News