Şomajul în Marea Britanie, la cel mai ridicat nivel din ultimii 17 ani
- Paul Ciocoiu
- 12 octombrie 2011, 14:17
Rata şomajului în Marea Britanie a atins 8,1 la sută, echivalentul a 2,5 milioane de persoane fără un loc de muncă, cea mai mare din 1994 până în prezent, dezvăluie ziarul britanic The Guardian.
În ultimele trei luni, numărul şomerilor din Marea Britanie a crescut de la 7,7 la 8,1 la sută. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, un milion din cei 2,5 milioane de şomeri sunt tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, cea mai mare rată din acest sector de populaţie din 1992.
Numai în ultima lună, aproape 18.000 de britanici au depus cerere de ajutor de şomaj, ridicând numărul celor beneficiază de acest tip de asistenţă la 1,6 milioane.
Analiştii explică numărul mare de şomeri prin disponibilizările din sectorul public pe fondul crizei economice, dar şi a unor modificări recente în legislaţia muncii.
De exemplu, începând cu 1 octrombrie, autorităţile au interzis concedierea unui angajat pe motive legate de vârstă. Astfel, în lunile precedente, majoritatea angajatorilor s-au grăbit să îi disponibilizeze pe cei cu vârste înainte înainte ca noua lege să intre în vigoare.
Se estimează că 75.000 de angajaţi cu vârsta de cel puţin 65 de ani au fost concediaţi în aceste împrejurări.