Cum dezvoltăm economia? Soluţiile propuse de specialişti la conferinţa Capital
- Teodora Cimpoi
- 5 octombrie 2016, 00:00
În lipsa infrastructurii, dezvoltarea României va rămâne neuniformă şi limitată, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR, la conferinţa „Cum creştem economia românească?”, organizată ieri de revista Capital.
Potrivit acestuia, jumătate din ţară nu poate livra marfă în spaţiul Schengen în mai puţin de 6 ore. „Câteva zone s-au dezvoltat ca nişte insule de prosperitate, înconjurate de multe ori de zone subdezvoltate, propagarea dezvoltării fiind împiedicată de lipsa infrastructurii”, a spus Manea.
La rândul său, Daniel Anghel, vicepreşedinte al Consiliului Investitorilor Străini, crede că România ar putea deveni una dintre primele zece economii ale Uniunii Europene, dacă vom avea un plan pe termen scurt şi dacă ne vom concentra pe trei piloni cheie.
Concurenţa, cheia problemei
„Propunem ca România să devină în 20 ani a zecea economie a UE. Acest lucru înseamnă să mărim economia de 4 ori până în 2036. Noi ştim că România are acest potenţial, dacă se concentrează pe arii cheie: infrastructura modernă, demografia şi capitalul uman, eficienţa publică şi privată”, a afirmat Anghel.
Ce poate face statul pentru a ajuta companiile să se dezvolte este să le lase în pace, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. „Soluţia la multe din problemele economiei este concurenţa. Nu ne interesează a cui este compania, ci să furnizeaze servicii bune populaţiei, şi să plătească taxe la stat”, a declarat Chiriţoiu.