Soluția miraculoasă găsită de doi gemeni din țări diferite pentru a se întâlni. Cum au sfidat pandemia

Doi frați gemeni, care locuiesc Suedia și Novergia, au găsit o soluție ingenioasă pentru a se vedea în ciuda restricțiilor pandemiei.

Doi frați, în vârstă de 73 de ani, au sfidat restricțiile anti-Covid și au continuat să se întâlnească în fiecare week-end, fără ca vreunul să părăsească țara în care locuiește - Norvegia, respectiv Suedia, relatează publicația norvegiană The local, citată de Libertatea.

Podul alb care separă două țări a unit doi frați

Restricțiile din pandemie i-au împiedicat să se viziteze acasă un an întreg, totuși Ola și Pontus Berglund au găsit un loc unde să poată discuta fără să încalce legea: un pod care unește Norvegia și Suedia. În fiecare weekend, cei doi se întâlnesc pe pod, fără ca niciunul să treacă granița dintre cele două țări, marcată pe șosea cu o linie albă. Își aduc un scăunel de camping, termosuri cu băuturi calde și sendvișuri. Apoi discută după pofta inimii.

Cei doi frați s-au întâlnit pe un pod, între ei fiind o linie albă. Pe o parte scrie „Norge” și pe cealaltă „Sverige”. De obicei, cei doi se vizitau regulat acasă, la final de săptămână. Ola locuiește în Halden, Norvegia, unde s-a mutat în urmă cu 40 de ani pentru partenera lui de viață. La jumătate de oră de mers cu mașina, în localitatea suedeză Stromstad, stă Pontus.

Pandemia nu ne-a oprit din a ne vedea și asta e o victorie”

„E foarte ciudat, dar a devenit o nevoie, una presantă, pentru că ne întâlneam săptămânal și am vrut să continuăm să facem asta. Pandemia nu ne-a oprit din a ne vedea și asta e o victorie”, a conchis Pontus.

Granițele între cele două state au rămas închise din cauza pandemiei, supărând mulți norvegieni care au case de vacanță în Suedia, unde viața e ceva mai ieftină. Unii au dat statul norvegian în judecată ca să ridice carantina obligatorie între state. Soluția găsită de cei doi frați i-a transformat în vedete locale. „Este important pentru noi să ne întâlnim și să vorbim despre orice vrem”, a declarat Ola.

Într-un an întreg, doar în 3 weekenduri nu s-au putut întâlni. În rest au fost acolo, la ora stabilită, chiar dacă a nins sau a viscolit. Au petrecut chiar și două aniversări, fiind născuți pe 20 aprilie, pe pod.

Sursa foto: Profimedia