Lipsa de infrastructură rutieră cu care se confruntă majoritatea comunităţilor urbane şi nu numai poate fi suplinită de implementarea conceptului de Smart City în România, a declarat ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova, în această dimineaţă când circulaţia în Bucureşti a fost un calvar.
"Este clar că avem mare nevoie de adoptarea de soluţii tehnologice, altele decât cele clasice. Susţin acest concept Smart City din perspectiva responsabilităţilor pe care le care le am minister. Trebuie să recunoaştem că toate comunităţile urbane din România se confruntă cu probleme legate de trafic, management, iluminat public. În aceste condiţii, cred că este nevoie de implicarea primarilor, care trebuie să aplice tehnologii moderne de smart city. Smart City, măcar în domeniul traficului rutier, poate să suplinească lipsa de infrastructură rutieră cu care se confruntă majoritatea comunităţilor urbane şi nu numai. Cred că acest concept şi această iniţiativă, şi pe care statul o susţine, poate să treacă de la stadiul de dezbatere la stadiul de fapte", a declarat ministrul de resort, în cadrul conferinţei "Different City - Smart City Dezbatere Naţională 2017 - 2020".
Implementarea soluţiilor inteligente trebuie accelerată la nivelul municipalităţilor din România, iar Ghidul Smart City lansat în urmă cu doi ani de către Ministerul Comunicaţiilor va trebui updatat în funcţie de evoluţiile tehnologice şi de nevoile comunităţilor, a declarat Marius Bostan, consilier strategie Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri (FNTM) şi fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a publicat, în premieră, la sfârşitul anului trecut, Ghidul Smart City, caracterizat de autorităţi drept un instrument de evaluare a comunităţilor şi o trecere în revistă a celor mai bune practici internaţionale în acest domeniu. Documentul a pus, practic, bazele celui mai ambiţios proiect de infrastructură IT şi nu numai, ce se va concretiza la 1 Decembrie 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, la Alba Iulia.
"Alba Iulia Smart City 2018" înseamnă un proiect naţional prin care se urmăreşte construirea celui mai modern şi inteligent oraş din România. De asemenea, acesta se bazează deja pe dezvoltarea de parteneriate public-private care vor conduce la integrarea de soluţii din diverse sectoare de activitate la nivel local şi regional.
În acest context, un studiu realizat de Primăria Municipiului Alba Iulia, în colaborare cu specialiştii de la Siemens (una dintre numeroasele companii de top implicate în proiect), arată că valoarea potenţială a beneficiilor directe şi indirecte, generate de tehnologiile inteligente în Alba Iulia ar putea ajunge la 532 de milioane de euro, în următoarele trei decenii.